Gospel pentru timisorenii aflati in situatii speciale

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 17.01.2013 18:59 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Asociaţia Culturală TGP organizează în 16-17 februarie ediţia a doua Gospel Fără Bariere.
Conceptul acestui proiect inedit este un week-end cu o singură zi de repetiţii şi trei concerte, dintre care primele două cu circuit închis, în locuri unde oamenii se află în situaţii de izolare, marginalizare, dificultate sau speciale, în care nu se pot deplasa la un spectacol.
Gospel Fără Bariere este "o întâlnire muzicală dincolo de limite" fiindcă duce muzica dincolo de spaţiile convenţionale de spectacol, trecând în acelaşi timp dincolo de barierele unor prejudecăţi.
"Filosofia proiectului nostru este că toţi oamenii au nevoia şi dreptul de a se bucura de frumos, că muzica bucură sufletul oricui, oricând şi oriunde şi că muzica este o comunicare autentică între toţi oamenii. Cântatul în cor este o comunicare de la inimă la inimă, iar bucuria împărtăşită de corişti şi public devine un mijloc de comuniune şi un prilej de a realiza egalitatea oamenilor, dincolo de rolurile şi limitele sociale care îi despart" - explică dirijorul Dominic Samuel Fritz, preşedintele Asociaţiei.

La ediţia a II-a sâmbătă, 16 febuarie, între orele 10 - 17.30, la Liceul Lenau va avea loc un atelier de muzică gospel, urmat de un prim concert în aceeaşi seară la Satul de Copii Rudolf Walther.
Duminică, 17 februarie, la prânz, este programat un concert la Spitalul Judeţean Timişoara, iar proiectul se încheie cu un concert public cu intrare liberă la Colegiul de Artă "Ion Vidu" la ora 19.30.

Participarea la atelier este liberă, nu se cere experienţă sau pregătire muzicală, nu se fac audiţii şi selecţii.
"Nu căutăm talente, ci oameni entuziaşti şi curajoşi, între 15 şi 99 de ani", au precizat organizatorii.
Prezenţa este obligatorie la întregul program al celor două zile şi coriştii trebuie să se înscrie până la data de 10 febr. pe site-ul www.timisoaragospelproject.ro.
Proiectul "Gospel Fără Bariere" a fost lansat cu succes anul trecut în octombrie şi a atras aproape o sută de participanţi încă de la prima ediţie. Coriştii au cântat pentru oamenii fără adăpost şi pentru deţinuţii de la penitenciar şi au mai susţinut un concert la Palatul Baroc.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.