Grafferi ai lumii fac arta murala pe peretii Salii 2

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 02.06.2015 12:14 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

In cadrul singurului Festival European al Spectacolului, Teatrul Naţional din Timişoara a pus la cale coeziunea dintre arte.
Pe scena se repeta şi se joaca, iar de jur imprejulul Salii 2 skaterii improvizeaza acrobaţii, in timp ce hip-hoperi adolescenţi exerseaza freestyle.
Uneori vedem şi tineri care recita poezii sau care canta la chitara.
 
Pe pereţii Salii 2 se nasc peisaje urbane, pictate de doi dintre cei mai bine cotaţi grafferi ai lumii, spaniolii Iker Muro (Murone) şi Txemy.
Aceştia participa la cea de  a cincea ediţie a  Festivalul Internaţional de Street Art (FISART), eveniment organizat de Fundaţia EnduRoMania in colaborare cu Facultatea de Arte şi Design a Universitaţii de Vest Timişoara şi cu sprijinul Primariei Timişoara.

”Murone şi Txemy fac parte din grupul de artisti care au urmat iniţiativa dezvoltatorului imobiliar Tony Goldman, de a transforma o zona industriala dezafectata şi rau famata din Miami numita Wynwood. Goldman a reuşit ca in numai 4 ani de la iniţierea proiectului in 2009, sa creeze acolo zona cu cea mai mare concentraţie de arta murala din lume. Importanţa artei murale in dezvoltarea urbanistica nu mai este un secret şi astfel de exemple sunt vizibile in toata lumea, inclusiv in Europa unde, in Berlin şi Lodz se poate constata o dezvoltare urbanistica şi economica notabila datorita realizarii consecvente de proiecte de arta murala in spaţiul public. Trebuie sa ţinem cont şi in Timişoara ca aplicarea de arta murala este mult mai economica şi se realizeaza intr-un timp mult mai scurt decat renovarile tradiţionale şi utilizarea acestor metode ar putea fi o adevarata şansa pentru multe zone de a ajunge la o regenerare urbana notabila in viitorul apropiat. Ne bucura faptul ca Timişoara este deschisa faţa de acest tip de arta, care din 2011 se practica consecvent şi cu rezultate notabile. Ne deranjeaza ca exista in paralel acţiunile ”mazgalitorilor”, care nu ţin cont de nicio regula de bun simţ şi degradeaza cladirile provocand mari pierderi materiale şi de imagine oraşului. Suntem foarte satisfacuţi cu primele lucrari care au luat naştere in cadrul FISART 2015 şi de faptul ca artiştilor spanioli le place Timişoara şi  ca vor sa se intoarca cat de curand cu alţi colegi care fac parte din elita mondiala a artiştilor murali, pentru a continua tradiţia stabilita in acest domeniu”, spune Sergio Morariu, preşedintele EnduRoMania.     

Managementul Teatrului Naţional din Timişoara a incercat de la deschiderea Salii 2 sa consacre locul drept unul dedicat mai ales tinerilor.
Aşa se face ca, printre altele, de la Sala 2  toţi cei care vin in zona au wi-fi gratuit.
Iar cu ”altele” facem referire la arta murala, pe care Teatrul a adus-o pe pereţii din Parcul Civic, de anul trecut.

”Sala 2 poarta oportunitatea noilor expresii ale artelor spectacolului, este un spaţiu destinat avangardei. Pereţii exteriori, prin FISART, devin purtatorii de cuvant ai nonconformiştilor frumoşi, creatori”, arata Ada Lupu Hausvater, managerul Teatrului Naţional Timişoara. (Foto: FISART 2015)
 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.