Herta Muller la Teatrul German

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 18.07.2012 17:01 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Proza de debut a Hertei Müller, „Ţinuturile joase“, reprezintă cea mai nouă producţie a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST) în finalul stagiunii 2011/2012.Montarea va vedea prima dată luminile rampei în avanpremieră sâmbătă, 28 iulie 2012, la ora 19,30, în sala Teatrului German, urmând ca premiera să aibă loc la data de 29 septembrie. Versiunea scenică a fost scrisă de Niky Wolcz, Valerie Seufert şi Ulla Wolcz.

Montarea producţiei aparţine lui Niky Wolcz, iar echipa de producţie îi reuneşte pe scenografii Helmut Stürmer (decor) şi Fehérvári Zsolt (costume), precum şi pe regizorul de film Bogdan George Apetri. Acesta semnează regia secvenţelor care au fost turnate special pentru acest spectacol – la Niţchidorf, satul de origine al autoarei, în alte comune germane din Banat, precum şi la Timişoara – şi care urmăresc să reconstruiască prin mijloace cinematografice atmosfera de la data desfăşurării acţiunii.
„Ţinuturile joase“ este un volum de povestiri al scriitoarei Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, în care aceasta evocă amintirile din copilăria petrecută într-un sat şvăbesc din Banat. Ani mai târziu, autoarea îşi pierde locul de muncă de la o fabrică din Timişoara, din cauză că refuzase să colaboreze cu Securitatea. Din pricina vehemenţei sale împotriva regimului comunist, a fost supusă multor presiuni. În 1987 emigrează în Germania. Experienţele copilăriei dintr-o comunitate şvăbească din Banat şi cele ale tinereţii petrecute în România comunistă constituie şi astăzi unele dintre motivele centrale ale creaţiei literare a Hertei Müller. Teatrul German de Stat Timişoara prezintă prima adaptare scenică a operei a cărei acţiune se desfăşoară în România.
Născut la Timişoara, Niky Wolcz a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ Bucureşti. De profesie actor, regizor, profesor universitar, Niky Wolcz şi-a început cariera la Teatrul German de Stat Timişoara. După emigrarea din România a montat pe scene de prestigiu din Germania (de ex. la Bochum, Frankfurt, Stuttgart, Essen etc.). A semnat, de asemenea, regia unor spectacole de operă pe scene din Freiburg, Frankfurt şi Stuttgart şi a predat la facultăţi de actorie şi muzică din Frankfurt, München, Gießen precum şi la Freie Universität Berlin. În calitate de regizor de film şi actor a colaborat cu posturile germane de televiziune ZDF şi SWF. Din anul 1996, Wolcz predă, alături de Andrei Şerban şi Ulla Wolcz, la Columbia University din New York. La New York a colaborat, printre altele, şi cu La Mama Theater şi cu Opera Metropolitan.
Helmut Stürmer a studiat până în 1967 la Bucureşti, iar înainte de a se stabili la München a semnat scenografia atât pentru spectacole de teatru din întreaga ţară, cât şi pentru film. Ca scenograf a repurtat deosebit succes în Germania şi în afara acesteia; dintre creaţiile sale recente amintim decorul producţiei „Faust” de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete, şi scenografia spectacolului „Când ploaia a încetat“, în regia lui Radu Afrim la Residenztheater München.
Bogdan George Apetri este născut la Piatra Neamţ. A urmat studiul regiei de film la Columbia University din New York. Lung-metrajul său de debut, „Periferic” (2010), a fost distins cu multe premii naţionale si internaţionale, printre care şi cinci premii Gopo în 2012.
În spectacolul timişorean rolul principal este interpretat de actriţa Eszter Tompa, din Berlin, căreia i se alătură o mare parte din trupa Teatrului German de Stat Timişoara, distribuţia reunindu-i pe Mara Bugarin, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Ida Jarcsek-Gaza, Franz Kattesch, Enikő Blénessy, Anne-Marie Waldeck, Daniela Török, Tatiana Sessler, Horia Săvescu, Rareş Hontzu, Boris Gaza, Alex Halka, Aljoscha Cobeţ, Silvia Török, Niko Becker, Isolde Cobeţ, Olga Török, Dana Borteanu, precum şi studenţi ai Secţiei de Actorie în limba germană din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Îşi dă concursul orchestra Teatrului German de Stat Timişoara.
Spectacol cu traducere în limba română. Bilete la casieria Teatrului German.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.