Inca 116,5 ha de miriste napadite de foc

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 24.03.2012 09:14 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Conform statisticii intervenţiilor la care au acţionat forţe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă BANAT al judeţului Timiş, în perioada 23 – 24 martie a.c., s-au produs 22 de incendii, dintre care 19 incendii de vegetaţie uscată şi mirişte, pe o suprafaţă de 116,5 ha.Astfel, personalul inspectoratului a intervenit pentru localizarea şi lichidarea a 19 arderi necontrolate, cauzate de neglijenţa şi lipsa de responsabilitate a unor cetăţeni care au dat foc resturilor vegetale sau menajere şi le-au lăsat nesupravegheate. Pentru stingerea acestora au intervenit 83 de pompieri cu 16 mijloace de intervenţie.
În data de 23 martie, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş a aplicat 2 sancţiuni fermierilor care au utilizat focul deschis în scopul igienizării terenurilor.
A fost aplicată 1 sancţiune contravenţională în cuantum de 2500 lei unui proprietar de teren din zona Lugoj şi un avertisment unui proprietar de teren în zona comunei Nădrag.
Fermierii sancţionaţi au fost prinşi în flagrant sau au recunoscut, în momentul apelării numărului unic de urgenţă 112, că sunt autorii arderii scăpate de sub control.
De aceea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş atrage atenţia încă o dată tuturor celor implicaţi asupra responsabilităţii de care trebuie să dea dovadă în ceea ce priveşte arderile de mirişti şi vegetaţie uscată.
Personalul Inspecţiei de prevenire din cadrul inspectoratului va desfăşura în perioada următoare acţiuni de identificare şi sancţionare a proprietarilor de teren care dau dovadă de inconştienţă şi lipsă de responsabilitate şi aleg această metodă pentru igienizarea terenurilor.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.