Infrastructura primitiva pe Cheile Carasului

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 18.08.2013 17:23 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

În zilele de 16 şi 17 august 2012, voluntarii Grupului Ecologic de Colaborare Nera au realizat o monitorizare a stării factorilor de mediul şi a biodiversităţii de pe teritoriul comunei Caraşova, pe un traseu ce a inclus Cheile Caraşului din interiorul Parcului Naţional Semenic - Cheile Caraşului.
Zona monitorizată este incomparabil mai curată decât alte zone similare din interiorul parcurilor naţionale şi naturale din sudul Banatului dar, datorită infrastructurii primitive de vizitare, patrimoniul natural al parcului este supus unor agresiuni specifice practicării turismului neorganizat, iar valorificarea prin ecoturism a lumii mirifice din Cheile Caraşului, la nivelul potenţialului existent, rămâne deocamdată doar o frază inclusă în strategiile de dezvoltare a judeţului Caraş - Severin.

Pe traseu nu există campări omologate camparea făcându-se în funcţie de opţiunile vizitatorilor care lasă în urma lor multe vetre de foc şi consecinţe ale lipsei de dotări igienico-sanitare.
Traseul are multe zone neasigurate prin corzi, cu risc ridicat de cădere, precum şi zone neprotejate cu risc de cădere a pietrelor şi de accidentare a vizitatorilor.
Puntea peste râul Caraş din poiana Prolaz este într-o starea avansată de uzură şi cu risc ridicat de accidentare a vizitatorilor.
Peşterile de pe traseu nu au facilităţi de acces şi vizitare pentru vizitatorii obişnuiţi, multe dintre ele constituind doar obiective ale turismului de aventură (alpinism, speoturism, etc).
În dreptul obiectivelor turistice importante nu există puncte (panouri) de informare. De fiecare dată lipseşte 'povestea' locului/obiectivului ca şi mijloc tradiţional de interpretare şi atractivitate in ecoturism.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.