INITIATIVA TIMISOARA propune ca PIATA SFANTUL GHEORGHE sa fie declarata AGORA - SPATIU LIBER de MANIFESTARE...

Scris de Costin Stefan | Publicat in 17.05.2017 16:57 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Protestele din februarie au coagulat miscarea civica din Romania, proces care s-a resimtit si in Timisoara.
Cu aceasta ocazie, s-a infiintat  „Initiativa Timisoara”, federatie de organizatii neguvernamentale, care au decis sa militeze impreuna in sustinerea statului de drept, independenta justitiei, apararea drepturilor civile, dar si in promovarea unor programe sectoriale la nivel local si national.
Denumirea au preluat-o de la numele proclamatiei concepute de catre cativa membri ai acestor asociatii, document ce a fost citit in Piata Victoriei in 4 februarie 2017.

Proclamatia “Initiativa Timisoara” reitereaza doleantele strazii intr-un format care aduce aminte de “Proclamatia de la Timisoara”, avand ca punct 8: “Fara penali in functiile publice!”.
De asemenea, “Initiativa Timisoara” propune municipalitatii orasului Timisoara sa declare Piata Sfantul Gheorghe ca “Agora – spatiu liber de manifestare”, dupa modelul speakers corners din parcurile londoneze, locuri in care poti sa declami, sa organizezi evenimente fara sa fi obligat sa obtii autorizatie de la primarie.

Din “Initiativa Timisoara” fac parte Activ Civic, West Yacht Club, SPICC, ACUMA, Organizatia Studentilor din Universitatea Timisoara (OSUT), Pieces of Haven, Asociatia Culturala Diogene Bihoi, Ariergarda, ARAS – filiala Timisoara.
Structura de ONG-uri e deschisa tuturor organizatiilor care au in comun valorile enuntate si sunt deschise sa activeze public.

INIŢIATIVA TIMIŞOARA

Cand STATUL DE DREPT este in pericol, avem datoria sa il aparam!
Pentru a-l putea apara, legea trebuie sa ne permita, noua cetaţenilor, sa intervenim in mod legitim in procesul decizional.
Prin adoptarea unor acte normative contrare principiilor STATULUI DE DREPT este evident ca acest guvern este ostil poporului sau.
Vrem:
1. Ca de acum inainte niciun guvern, indiferent de coloratura politica, sa nu mai repete vreodata vreo Ordonanţa 13;
2. Organizarea unui referendum anticorupţie;
3. Controlul de constituţionalitate al legilor şi ordonaţelor de urgenţa sa se realizeze şi la iniţiativa directa şi neintermediata a cetaţenilor;
4. Acordarea unor prerogative suplimentare Curţii Constituţionale pentru suspendarea aplicarii actelor normative susceptibile de incalcare a Constituţiei;
5. Depolitizarea funcţiilor publice şi ocuparea lor doar prin concurs;
6. Stabilirea incompatibilitaţii intre funcţiile executive şi legislative;
7. Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penala a demnitarilor;
8. Fara penali in demnitaţie publice.
Timişoara
4 Februarie 2017

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.