Institutiile statului scot bani si din canicula

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 03.07.2012 15:28 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - În baza Planului de măsuri pentru perioada de caniculă din anul 2010, Instituţia Prefectului a transmis adrese, semnate de prefectul Eugen Dogariu, către Direcţia de Sănătate Publică,Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ISU Banat, în baza cărora s-a solicitat să se transmită, zilnic, Instituţiei Prefectului informări cu privire la controalele efectuate şi a măsurilor dispuse.
Astfel, în data de 2 iulie, un număr de 29 de persoane au apelat la punctele de prim ajutor înfiinţate de Direcţia de Sănătate Publică Timiş (3 solicitări la punctul de la Opera Română, 7 solicitări la Gara de Nord, 1 solicitare în Piaţa 700, 17 solicitări în Piaţa Badea Cârţan şi 1 solicitare la Casa de Cultură din Lugoj).
Totodată, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Timiş a fost solicitat, în perioada 1-2 iulie, pentru 10 persoane căzute în stradă. Nu s-au înregistrat decese. De menţionat că, în perioada 30 iunie – iulie, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Timiş a înregistrat 80 de solicitări cauzate de caniculă, din care 14 de la persoane afectate de caniculă în locuri publice.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş, prin Serviciul de control în sănătate publică a efectuat un număr de acţiuni de control în unităţi publice (8 unităţi de cazare, 5 unităţi de alimentaţie publică, un depozit de alimente, 2 farmacii, 2 unităţi industriale). A fost aplicată o sancţiune contravenţională de 3.500 lei. Compartimentul de igiena mediului din cadrul DSP a verificat 6 instalaţii centrale de distribuţie a apei, recoltând 18 probe care s-au încadrat în parametrii de potabilitate. În municipiul Lugoj au fost verificate 37 de fântâni publice.
În localităţile Şag şi Albina au fost recoltate 4 probe de apă din râul Timiş, care au fost declarate necorespunzătoare bacteorologic şi chimic. Au fost trimise adrese primăriilor din Şag şi Moşniţa Nouă pentru a fi amplasate panouri de avertizare cu pictograma Scăldatul interzis.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş a verificat, în data de 2 iulie, un număr de 12 operatori economici, constatându-se abateri de la legislaţia pentru protecţia consumatorilor la 8 operatori economici. Au fost aplicate 8 sancţiuni (6 avertismente şi 2 amenzi contravenţionale, în valoare de 13.000 de lei).
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a efectuat, în data de 2 iulie, controale la trei unităţi economice, la care nu au fost găsite neconformităţi privind luarea măsurilor ce trebuie aplicate în perioadele de temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.