Instructie militara ...antidrog

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 30.05.2012 13:46 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Asociaţia EU România, în parteneriat cu Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara au organizat, în perioada 25-27 mai 2012, la Arsenal Park Orăştie o tabără antidrog inedită.

În această tabără au participat 50 de elevi câştigători ai concursurilor sportive derulate în cadrul Cupei Banat Sport Antidrog, organizate de partenerii mai sus menţionaţi, precum şi voluntari ai acestora.
Pe lângă activităţile în cadrul cărora au fost transmise informaţii cu mesaj antidrog, pe perioada taberei au fost desfăşurate activităţi precum: instrucţie militară, plimbare cu drezina, lecţii de tir cu arcul, saltul pe trambuline, toate acestea fiind posibili întrucât parcul a fost creeat într-o fostă fabrică de muniţie. Prin intermediul unor astfel de activităţi, participanţii au dobândit anumite abilităţi (stabilirea şi respectarea unor reguli, abilităţi de relaţionare şi comunicare, de lucru în echipă, dezvoltarea stimei de sine etc.) care constituie factori de protecţie ai consumului de droguri.
Se consideră că, în urma unor asemenea acţiuni, participanţii vor asimila informaţii pertinente referitoare la problematica asociată consumului de droguri, vor fi capabili să ia decizii corecte, bine argumentate, să reziste la presiunea grupului şi în felul acesta să nu iniţieze un comportament de consum.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.