Invatamantul de stat din Romania nu livreaza nici echitate, nici calitate...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 29.06.2016 20:51 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Cine plateşte studiile in Romania - despre politici, nu despre lozinci!

Argumentele prin care sunt puşi la zid cei care susţin introducerea taxelor de şcolarizare sunt mai degraba ideologice decat pragmatice. Romania implementeaza de peste 25 de ani politici universaliste privind şcolarizarea. Cu alte cuvinte, invaţamantul este gratuit pentru toata lumea – o excepţie sunt studenţii „cu taxa”. Justificari pentru politici universaliste pot fi gasite şi in teoriile „de stanga”, şi in multe dintre teoriile „de dreapta”, de aceea consider ca este necesar sa trecem peste etichetele „comunism” sau „liberalism”. Un astfel de cadru de discuţie nu face decat sa antagonizeze profesori, parinţi, universitari, miniştri şi sa ascunda eşecurile abordarii actuale.

Dupa 25 de ani de politici universaliste, sistemul de invaţamant de stat din Romania nu reuşeşte sa livreze, per ansamblu, nici echitate, nici calitate. Desigur, exista excepţii pe care cu toţii le apreciem şi cu care de multe ori ne mandrim – deşi meritul este al celor care fac posibile aceste excepţii, nu al politicilor. Avem probleme mari cu abandonul şcolar in preuniversitar, am avut şi avem in continuare dificultaţi majore cu includerea in invaţamantul universitar al celor care nu vin de categorii sociale privilegiate: medici, profesori ingineri – familii cu nivel de educaţie ridicat, cu venit in general peste medie şi care locuiesc in oraşe sau in apropierea acestora. Avem probleme cu calitatea invaţamantului de stat atat in preuniversitar, cat şi in universitar. Ne-am obişnuit sa invocam comparaţiile internaţionale: PISA, ranking-uri, dar sunt convins ca sunt puţini cei care pot contrazice aceasta afirmaţie, in baza experienţelor personale.

Deşi nu livreaza ceea ce societatea romaneasca are nevoie, abordarea universalista este rar chestionata in Romania. Cand este chestionata, mai mult sau mai puţin abil, reacţiile sunt de cele mai multe ori reflexe şi furibunde. Dezbaterea se concentreaza pe pastrarea unui drept sau a unui privilegiu, dupa cum preferaţi, şi foarte puţin sau deloc pe arhitectura intregului sistem, care e evoluat enorm din 1990 pana in prezent. In acest registru poate fi interpretata şi discuţia din jurul unora dintre declaraţiile D-lui Ministru Bostan. Astfel s-au acumulat discrepanţe semnificative intre ceea ce ne dorim de la invaţamant şi ceea ce poate sa ofere acesta in actualul cadru legislativ, intr-o logica a dependenţei de cale, a conservatorismului, a arbitrariului privirii spre ce era bine in trecutul mai indepartat sau mai apropiat.

Voi exemplifica succint prin cateva aspecte pe care le consider relevante pentru invaţamantul superior. In anii 90, bursele se acordau pe criterii de merit, 10% pe criterii sociale. Sociologii au aratat ca bursele reprezentau mai degraba bani de buzunar in plus pentru cei mai bogaţi dintre studenţi. Banca Mondiala a recomandat o abordare mai echilibrata a meritului şi a echitaţii, care a fost preluata in ministeriatul D-lui Marga şi care a reprezentat o opţiune pana la schimbarea guvernului, cand s-a renunţat la ea intr-o justificare universalista: in Romania, toţi studenţii sunt dezavantajaţi, nu se justifica o schimbare atat de profunda. In 2012, in ministeriatul D-lui Baba, a fost promovata o ordonanţa prin care universitaţilor li se permitea sa partiţioneze granturile de studii, practic sa poata decide cat platesc studenţii. Puteam avea studenţi care nu platesc nimic, studenţi care platesc integral costurile de şcolarizare sau orice varianta decide universitatea. Nici aceasta propunere nu a supravieţuit schimbarii de guvern, deşi reprezenta o portiţa pentru finanţarea prin taxe de şcolarizare a calitaţii in invaţamantul universitar. O alta discrepanţa moştenita şi perpetuata istoric este cifra de şcolarizare. Deşi nu avem invaţamant de calitate şi alocaţiile per student sunt de departe printre cele mai mici din Europa, avem in continuare cifre de şcolarizare la nivelul anilor 2007-2008, in timp ce numarul de studenţi a scazut. Iar daca aceste aspecte par prea tehnice, haideţi sa ne uitam in parcarile campusurilor studenţeşti: in majoritatea locurilor gaseşti maşini de lux. E adevarat, nu sunt multe, dar cu siguranţa nici conferenţiarii nu şi le-ar permite din salariu. Alocaţia pentru camine merge in egala masura pentru posesorii de maşini de lux, cat şi pentru cei care chiar nu şi-ar permite o altfel de locuinţa in timpul studiilor, in aceeaşi logica universalista.

Nu suntem atat de bogaţi incat sa ne permitem sa ramanem inchistaţi in ceea ce aş numi o dogma sociala, fara sa ne intrebam daca ceea ce facem produce rezultatele dorite, in mod eficient. Ba din contra, avem probleme structurale şi in invaţamantul universitar şi in cel preuniversitar şi este nevoie de o dezbatere profunda in societatea romaneasca. Ce vrem, sa ne concentram pe indicatori de imparţire a saraciei, in aceeaşi abordare universalista, sau sa discutam (1) daca ne permitem o abordare universalista de o calitate minimala (2) daca abordarea universalista produce rezultatele de care avem nevoie? Desigur, nu sunt raspunsuri simple, avem nevoie de o discuţie ampla in societatea romaneasca, cu toţi actorii implicaţi, nu sa rafinam an de an indicatori de imparţire a saraciei. Consider ca avem nevoie de o alta gandire privind finanţarea invaţamantului universitar, una orientata atat spre echitate, cat şi spre calitate, care sa maximizeze autonomia universitaţilor, pentru a le permite acestora sa se adapteze contextului local.

Nu doresc sa fiu inţeles greşit. Nu militez pentru generalizarea taxelor şcolare, ci pentru indreptarea unor inechitaţi ascunse de abordarea universalista care a condus oricum la privatizarea mascata a unei mari parţi din sistemul de invaţamant. In preuniversitar, sunt mulţi parinţi care obţin calitate prin plata meditaţilor. In universitar, o mare parte dintre studenţi platesc taxe de şcolarizare. De multe ori, cei care nu-şi permit aceste lucruri au şanse reduse de reuşita profesionala. Cauzele pot fi gasite in aceasta abordare universalista. Este imperativ sa ne angajam intr-o dezbatere despre cum sa echilibram meritul şi echitatea in invaţamantul romanesc. Daca an de an dezbatem doar cum sa imparţim saracia, sa dam la toata lumea, dar la nimeni suficient, atunci vom genera tot saracie.

Rectorul Universitaţii de Vest din Timişoara,
Prof. univ. dr. Marilen Pirtea

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.