JAZZ pe trei scene in aer liber si spatii speciale pentru jam sessions la TIMISOARA

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 25.06.2017 15:07 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

JAZZ™ se va desfasura la Timisoara, in perioada 30 iunie - 2 iulie 2017.

Cea de-a cincea ediţie a festivalului va avea trei scene in aer liber: in Piaţa Victoriei, in Parcul Castelului şi in Parcul Civic şi alte patru spaţii speciale pentru jam sessions: AMBASADA, Manufactura, D`arc şi Aethernativ. Accesul la JAZZ™ este gratuit.

Cea de-a cincea ediţie a festivalului JazzTM aduce, in premiera in Romania, artişti locali şi regionali, jam session-uri nocturne şi un proiect special creat cu ocazia evenimentului.

Acordurile complexe şi variate ale muzicii jazz vor rasuna din Piaţa Victoriei, Parcul Civic, Parcul Castelului, dar şi din localuri indragite din urbea timişoreana - AMBASADA, Manufaktura, D`arc şi Aethernativ.
Nocturnal Jams este secţiunea speciala a ediţiei 2017, o premiera pentru festival, şi va avea loc in serile de vineri şi sambata.
Coordonate de artişti locali, aceste jam-sessions ii invita la dialog muzical pe toţi invitaţii festivalului.
Desfaşurate in localuri cu diferite concepte, dar cu aceeaşi atmosfera lejera, care le face speciale pe fiecare in parte, jam session-urile nocturne duc festivalul mai departe de centrul oraşului.
Cafenelele boeme vor gazdui timp de doua zile frumuseţea unica a acordurilor nascute pe loc.

Incepand de anul trecut, festivalul s-a marit cu doua scene, una in Parcul Castelului şi cealalta in Parcul Civic.
Aici vor concerta atat artişti locali, cat şi internaţionali, oferind celor prezenţi ocazia de a se bucura de acorduri de jazz, inconjuraţi de frumuseţea naturii din mijlocul oraşului.

Concertele din Parcul Civic vor incepe in 1 iulie (sambata), de la ora 16:00, cu Armies Live!, urmaţi de The Best Bad Trip, de la ora 17:00.
The Egocentrics, care vor concerta incepand cu ora 18:30, inchid programul serii de sambata al acestei scene. Artiştii exploreaza o plaja larga de stiluri muzicale, de la rock psihedelic la jazz, oferind contraste puternice şi indrazneţe, improvizaţie şi interludii aventuroase.
Tot aici vor concerta, in 2 iulie (duminica), PeparJam şi BAB, de la ora 16:00, respectiv de la 17:00. Seara se va incheia cu Thomas de Pourquery & Supersonic, care vin pentru prima data in Romania, aflandu-se in turneul de promovare al albumului Sons of Love.

Primul concert din Parcul Castelului are loc sambata, 1 iulie, şi este susţinut de Ana Dubyk Quartet, de la ora 16:00.
De la ora 17:00, urca pe scena Toth Bagi Csaba Balkan Union, iar incepand cu ora 18:00 publicul va avea parte de o noua premiera pentru Romania: China Moses.
Fiica a celebrei artiste DeeDee Bridgewater, care s-a aflat anul trecut pe scena din Piaţa Victoriei a festivalului JazzTM, China Moses reinventeaza vocal jazz-ul, sparge graniţele genului şi transmite emoţie, pasiune şi profunzime, odata cu fiecare cuvant.
In 2 iulie (duminica), de la ora 16:00, va canta Amalia Gaiţa.
Concertele de la aceasta scena se vor incheia cu Teo Milea, de la 18:30.

Programul scenei din Piaţa Victoriei

Vineri, 30 iunie
20:00 Ana Cristina Leonte
21:00 Chick Corea Elektric Band

Sambata, 1 iulie
20:00 Paolo Profeti European Collective
22:30 Miles Mosley x West Coast Get Down

Duminica, 2 iulie
20:00 SUBJazz
21:00 Bill Laurance
22:30 Monty Alexander Harlem Kingston Express

Programul Parcul Civic
Sambata 1 iulie
16:00 Civic - Armies Live!
17:00 Civic - The Best Bad Trip
18:30 Civic - The Egocentrics

Duminica, 2 iulie
16:00 Civic - Paperjam
17:00 Civic - BAB
18:30 Civic - Thomas de Pourquery & Supersonic

Program Parcul Castelului
Sambata 1 iulie
16:00 Castel - Ana Dubyk Quartet
17:00 Castel - Toth Bagi Csaba Balkan Union
18:30 Castel - China Moses

Duminica,  2 iulie
16:00 Castel - Amalia Gaiţa
17:00 Castel - A-C Leonte Reveries
18:30 Castel - Teo Milea

Program Nocturnal Jams
Vineri, 30 iunie
22:30 - Aethernativ
22:30 – D'arc

Sambata, 1 iulie
00:00 Manufaktura
00:00 AMBASADA

La cele 4 ediţii de pana acum, JAZZ™ a adus la Timisoara nume precum: Richard Bona, Kurt Elling, David Murray si Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar, Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, DeeDee Bridgewater, Dhafer Youssef, Imany, Jacob Collier, BadBadNotGood, o parte dintre acestia in premiera in Romania.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.