JazzyBIT se pregateste de... Touch the Sky

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 16.10.2013 17:00 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Trio-ul timişorean JazzyBIT va concerta sambata, 19 octombrie, la ora 22 in clubul timişorean Rost (str. Lucian Blaga, nr. 3). Intrarea la eveniment costa 10 Lei. Informaţii şi rezervari la numarul 0745 602 161.
JazzyBIT este un trio instrumental format din Teodor Pop (pian, orga Hammond, sintetizator), Mihai Moldoveanu (chitara bas) şi Szabó Csongor-Zsolt (tobe, percuţie) ce abordeaza muzica inspirata din jazz, latin, funk şi blues.
Ideea unei trupe a luat naştere in toamna 2011, dupa ce Teodor şi Mihai au cantat impreuna in “Timişoara Big Band” şi in trupa “Blues Project”.
La sfarşitul lui 2011 a fost cooptat toboşarul Zsolt, urmand ca trupa sa susţina primele concerte la inceputul anului 2012.
In urmatorii ani, trupa a participat la festivaluri precum: Garana Jazz Festival, Campina Jazz Rock Festival, Festivalul Internaţional de Jazz - Sibiu, Festivalul Internaţional Studenţesc de Jazz - Targu Mureş, Roland Jazz Festival - Sangeorz-Bai, Timişoara Capital Jazz Festival, Alba Jazz Festival şi Green Hours International Jazz Festival - Bucureşti.
Pe langa acestea, trupa a mai susţinut concerte in Alba Iulia, Arad, Bucureşti, Cluj, Oradea, Sibiu, Targu Mureş, Timişoara, Budapesta şi Szeged (Ungaria).
Repertoriul grupului este alcatuit integral din compoziţii proprii, variate atat stilistic cat şi dinamic.
Dupa concertul de sambata din Rost, JazzyBIT se va retrage pentru a pregati primul album "Touch the Sky".

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.