Judecat si pentru spalare a banilor, dupa ce a primit 3 ani pentru 291 infractiuni de luare de mita

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 16.07.2015 08:53 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au finalizat cercetarile si au dispus trimiterea in judecata a inculpatului TELBIS SEBASTIAN (aflat in executarea unei pedepse) sub aspectul savarsirii infractiunii de spalare a banilor.

In perioada 2011 - 2014, inculpatul a achiziţionat cu sumele de bani obtinute din savarsirea unor infractiuni de coruptie, comise in perioada 2011 - 2014, bunuri mobile si imobile, pe numele fiicei sale, cu scopul  de a ascunde provenienta ilicita a acestor venituri, in conditiile in care aceasta nu realiza niciun venit din activitati independente, activitati agricole, cedarea folosintei bunurilor si nici venituri de natura salariala, fiind studenta la data comiterii faptelor.
Astfel, inculpatul a achizitionat pe numele fiicei sale un numar de 6 mobile si imobile, respectiv 2 masini, 2 apartamente si 2 garaje.
Prin aceasta modalitate se omitea mentionarea in declaratia de avere a sotiei inculpatului (magistrat) a acestor bunuri mobile si imobile, pentru a ascunde natura ilicita a sumelor de bani provenite din savarsirea unor fapte de coruptie.
Dosarul a fost trimis, spre solutionare, la Tribunalul Caras-Severin.

Medicul Sebastian Telbis, fostul angajat al Casei de Pensii din Caras-Severin, judecat pentru luare de mita in forma continuata, 291 infractiuni de luare de mita, a fost condamnat la va sta trei ani de inchisoare prin sentinta emisa de Curtea de Apel din Timisoara.

Prin rechizitoriul din data de 7 mai 2014, inculpatul Telbis Sebastian a fost trimis in judecata sub aspectul savarsirii a 291 infractiuni de luare de mita, constand in aceea ca, in perioada 3 februarie – 13 martie 2014, in calitate de medic expert al asigurarilor sociale, angajat al Serviciului de Evaluari Medicale din cadrul Casei de Pensii Caras-Severin a primit diverse sume de bani si alte foloase materiale de la pacienti, care s-au prezentat la cabinet pentru expertizarea capacitaţii de munca in vederea obtinerii sau dupa caz prelungirii deciziei de pensionare pentru grad de invaliditate, pentru a le elibera decizii medicale privind pierderea sau diminuarea capacitatii de munca, respectiv de atestare oficiala a gradului de invaliditate si a drepturilor de asigurari sociale ce decurg din aceasta incadrare, activitati specifice atributiilor sale de serviciu.

Inculpatii Telbis Sebastian (medic expert al asigurarilor sociale, angajat al Serviciului de Evaluari Medicale din cadrul Casei de Pensii Caras-Severin), Ungur Ioan Dorel (medic al Biroului de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de Munca din cadrul Casei Judetene de Pensii Caras Severin, zona Caransebes) si Cenda Ioan Octavian (medic expert al asigurarilor sociale, angajat al Biroului de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de Munca din cadrul Casei Judetene de Pensii Caras Severin, zona Oravita-Moldova Noua-Bozovici) au primit diverse sume de bani si alte foloase materiale de la diversi pacienti care s-au prezentat la cabinete pentru expertizarea capacitaţii de munca, in vederea obtinerii sau, dupa caz, prelungirii deciziei de pensionare pentru grad de invaliditate, pentru a le elibera decizii medicale privind pierderea sau diminuarea capacitatii de munca, respectiv de atestare oficiala a gradului de invaliditate si a drepturilor de asigurari sociale ce decurg din aceasta incadrare, activitati specifice atributiilor de serviciu ale acestora.
Din probatoriul administrat pe parcursul urmaririi penale a reiesit faptul ca darea de bani sau alte bunuri medicilor de catre unii pacienti a fost urmarea temerii, alimentata de discutiile purtate de pacienti pe holurile institutiei, ca inculpatii pretind bani pentru eliberarea/prelungirea deciziilor de pensionare pentru caz de boala, in caz contrar pacientul fiind trimis pentru investigatii medicale suplimentare, costisitoare, putandu-se ajunge la pierderea dreptului la pensie.
Astfel, s-a creat o obisnuinta in a da bani medicilor, deciziile fiind semnate inainte ca pacientii sa intre in cabinet, acestia din urma venind pregatiti sa-i remunereze pe medici.
In ceea ce il priveste pe inculpatul Telbis Sebastian, in urma perchezitiilor efectuate la domiciliul, precum si la cabinetele medicale unde isi desfasura activitatea, au fost identificate si ridicate sume de bani in lei si valuta (107.915 euro, 480 lire sterline, 4.120 USD si 52.644 lei), sume ce au fost indisponibilizate.
Totodata, au fost identificate 2 carnete cec emise de o banca din Austria, avand solduri de 137.178 euro, respectiv 41.041 euro.
Avand in vedere sumele mari de bani care au fost gasite şi ridicate de la inculpat, precum şi numarul imobilelor, proprietatea sa şi a rudelor sale, pe care nu le poate justifica, precum şi faptul ca nu a facut dovada ca ar fi realizat venituri şi din alte activitaţi licite, in cauza s-a apreciat ca sunt aplicabile dispozitiile art. 1121 Cod penal privind confiscarea extinsa si asupra celorlalte sume de bani (aprox. 300.000 euro) şi imobile indisponibilizate (bunurile imobile au fost evaluate conform preţului de piaţa, constatandu-se ca cele 8 apartamente şi case au o valoare de 490.000 euro, cele 8 terenuri o valoare de 165.000 euro, iar cele 4 garaje o valoare de 25.000 euro, deci o valoare totala de aprox. 685.000 euro).
S-a constatat, astfel, ca valoarea bunurilor dobandite de catre inculpat, intr-o perioada de 5 ani inainte de savarsirea infractiunilor, depaseste in mod vadit veniturile obtinute de acesta in mod licit.
Ca atare, in cauza s-a instituit masura confiscarii extinse asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului in valoare totala de aprox. 1.000.000 euro.
De asemenea, a mai fost dispusa masura asiguratorie a sechestrului si asupra sumelor de 1.490 euro si 2.925 lei ridicate in urma efectuarii perchezitiei domiciliare efectuate la locuinta inculpatului Ungur Ioan Dorel, precum si a sumelor de 200 de euro si 800 de lei ridicate cu prilejul perchezitiei efectuate la cabinetul medical al inculpatului Cenda Ioan.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.