Judecatorul de la Oradea, la Curtea de Apel Timisoara

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 26.03.2013 16:51 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor PUŞCAŞ MIRCEA, judecător la Curtea de Apel Oradea, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă şi trei infracţiuni de fals în declaraţii, din care una în formă continuată, şi PIŞTUCA MARCEL, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
În cursul anului 2009, inculpatul Puşcaş Mircea, la acea dată, judecător la Tribunalul Bihor, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 1.500 de euro pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul unor instanţe din Oradea şi pentru a-i determina să pronunţe faţă de denunţător, judecat pentru evaziune fiscală, o pedeapsă cu suspendare condiţionată atât la judecata în fond cât şi în căile de atac.
De asemenea, în cursul anului 2011, inculpatul Puşcaş Mircea, în calitate de judecător la Curtea de Apel Oradea, prin intermediul inculpatului Piştuca Marcel, a pretins de la acelaşi denunţător suma de 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea şi pentru a-i determina să pronunţe faţă de denunţător o soluţie de achitare într-o altă cauză penală în care era judecat pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire.
Din suma pretinsă, inculpatul Puşcaş Mircea a primit de la denunţător suma de 20.000 de euro, atât direct cât şi prin intermediar, iar diferenţa, care urma să fie remisă la soluţionarea cauzei, nu a mai fost dată. Denunţătorul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea. De asemenea, la scurt timp, instanţa de judecată l-a condamnat pe denunţător la pedeapsa cu închisoarea şi în cauza penală pentru a cărei soluţionare favorabilă acesta a remis inculpatului Puşcaş Mircea suma de 1.500 de euro în anul 2009.
De asemenea, în cuprinsul declaraţiilor de avere date în anul 2010, inculpatul Puşcaş Mircea a omis să menţioneze că a achiziţionat şi apoi a vândut un autoturism marca AUDI A 4. În plus, în cuprinsul declaraţiilor de avere din anii 2011 şi 2012, inculpatul Puşcaş Mircea a omis să menţioneze că a împrumutat o persoană fizică cu echivalentul în lei al sumei de 10.000 de euro, în condiţiile în care legea impune declararea împrumuturilor cu o valoare mai mare de 5.000 de euro.
La data de 24 ianuarie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători a încuviinţat arestarea preventivă a învinuitului Puşcaş Mircea, judecător la Curtea de Apel Oradea.
La data de 25 ianuarie 2013, procurorii au dispus reţinerea inculpatului Piştuca Marcel pe un termen de 24 de ore (comunicatul nr. 49/VIII/3 din data de 26 ianuarie 2013).
La data de 26 ianuarie 2013, Curtea de Apel Oradea a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara faţă de cei doi inculpaţi pe un termen de 30 de zile, măsură ce a fost prelungită de procurori.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din alte structuri specializate în culegerea de informaţii şi în combaterea corupţiei.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Timişoara, instanţă desemnată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.