JUSTITIA in TIMISOARA inca mai functioneaza la ORDIN. Alo, DNA, se aude?...

Scris de Costin Stefan | Publicat in 20.06.2016 13:57 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

La 28 martie 2002, Primaria Sanandrei a parafat contractul prin care SC Terminal West SRL dobandea drept de concesiune pentru o perioada de 49 de ani pentru o suprafaţa de 150 hectare de pe raza comunei Sanandrei.
Potrivit art.4 alin. 3 din contractul cu pricina, dreptul concesionarului de a cumpara terenul concesionat era prevazut doar in situaţia in care se va face dovada inceperii execuţiei efective a investiţiilor, in termen de 1 an de la obţinerea autorizaţiei de construire.
Mai mult, tot acolo era stabilit şi preţul de vanzare al terenului la valoarea de 451 euro pe hectar.
 
Trecut-au anii şi s-a facut 2007, cand Terminal West a solicitat sa i se vanda terenul.
A fost refuzata de administraţia locala.
Aşa ca Terminal West da in judecata Primaria Sanandrei pentru a-i instraina terenul cu 451 euro/ha.
Instanţele de judecata decid, in cele din urma, ca Terminal West poate cumpara terenul de 150 ha la preţul respectiv, chiar daca un hectar de teren de pe raza unitaţii administrativ-teritoriale Sanandrei  era vandut, in acel moment, chiar şi cu sute de mii de euro.

La aproape un deceniu de la ”afacerea secolului”, in 2016, Terminal West inregistreaza datorii la bugetul local al comunei Sanandrei care s-au adunat intr-o suma de neglijat in ultimii doi ani.
Este vorba de peste 500.000 de euro, adica mai bine de o jumatate de milion de euro.

Terminal West nu a contestat creanţa pana in prezent, dar nici nu a inţeles sa achite debitul restant, in urma inştiinţarilor de plata, somaţiilor şi titlurilor executorii comunicate.
Şi nici nu a solicitat o eşalonare la plata a creanţelor in raport cu modificarile fiscale intervenite.
Astfel, s-a demarat procedura de executare silita.

Cand a observat ca nu se mai poate impiedica in nici un fel procedura de executare silita, iar bunurile societaţii au fost evaluate la 6.300.000 euro şi vor fi scoase la vanzare, Terminal West a promovat... o cerere de deschidere a procedurii generale de insolvenţa.

Mai mult, a venit surpriza-surpriza: cererea de insolvenţa depusa pe data de 8 iunie 2016 a fost soluţionata la data de... 9 iunie 2016 (da, chiar ziua urmatoare!) prin admiterea cererii!...
Nici vorba de condiţiile prevazute de art. 67 din Legea nr.85/2014 care trebuie indeplinite pana la primul termen de judecata, sub sancţiunea respingerii cererii.
La 8 iunie 2016, data inregistrarii cererii de intrare in insolvenţa a SC Terminal West SRL, au mai fost inregistrate pe rolul Tribunalului Timiş inca 3 dosare.
Dar nici unul (!!!) nu a fost soluţionat nici pana in prezent.
Nici vorba de pe o zi pe alta!...  

Daca, pana nu demult, Terminal West se lauda ca nu este o firma in deriva, ci una care incaseaza banii de la chiriaşi şi cu care-şi poate plati datoriile la bugetul local, pentru a scapa de dosarul de dizolvare promovat de unul dintre asociaţi, peste noapte firma solicita intrarea in procedura generala a insolvenţei.
Raspunsul la ceea ce se intampla este simplu de conturat.
La 15 iunie 2016, trebuia sa aiba loc o licitaţie publica organizata de executorul fiscal din cadrul Primariei Sanandrei, licitaţie cu ajutorul careia se recupera datoria de peste 500.000 euro a firmei Terminal West catre buget.

Terminal West este o firma controlata de nimeni altul decat Nikolaus Mann, banateanul plecat inainte de 1989 in Germania si intors dupa Revolutie.
Nikolaus Mann este acelaşi personaj care a fost condamnat la 15 ani de inchisoare pentru delapidarea firmelor din grupul Aton, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 33 de milioane de euro.
Aton Transilvania a inaugurat Moara Carani 5, in mai 2010, ceea ce se spunea a fi cea mai mare moara industriala din Romania, dupa capacitatea de producţie in 24h, şi una din cele mai mari din Europa de Est, in urma unei investiţii de 11 milioane de euro.

Tot Nikolaus Mann a fost trimis in judecata de DNA pentru infracţiunea de cumparare de influenţa, alaturi de fiul fostului procuror general adjunct Traian Gherasim, Andrei Gherasim, avocat in cadrul Baroului Bucureşti, in sarcina caruia s-au reţinut traficul de influenţa şi inşelaciune.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.