La Consiliul Local se voteaza ca la piata. Din auzite...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 17.03.2013 17:43 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - E boierie mare la Consiliul Local din Timişoara. Este tot atât de mare ca şi indolenţa, care s-ar putea la un moment dat să devină chiar penală.
Pentru că aşa se întâmplă când se votează orbeşte. Unii o fac din incompetenţă, alţii sunt slugarnici şi răspund ordinelor venite de la il capo di tutti capi. Şi mai sunt consilieri locali, mai puţini ca degetele de la o mână, care atunci când deschid gura sunt acuzaţi că se pun contra intereselor oraşului, dacă nu sare la beregată între timp câinele de pază al consilierilor liberali, al cărui creier musteşte de neuroni cu strigături şi interjecţii inteligente.
Şi acum să trecem la fapte. Pe ordinea de zi, a şedinţei din 14 martie, au fost două proiecte de hotărâre privind contractarea de către Municipiul Timişoara a unui împrumut în valoare de maxim 5.648.198,89 lei şi altul de 10.604.834 lei. Pentru reducerea unor arierate, spune primarul Nicoale Robu. Ce arierate?
A încercat să întrebe consilierul local Ovidiu Ciuhandu, mai ales că proiectele de hotărâre ar fi trebuit să fie însoţite şi de o situaţie a arieratelor pe care le are Primăria. Nici vorbă.
Iar discursul justificativ al primarului Nicolae Robu, acest Mircea Badea al administraţiei, a fost aproape la fel de elocvent şi amuzant ca şi dezbaterea pe tema castrării câinilor, pisicilor, porumbeilor şi vrăbiilor din Timişoara.
Nicolae Robu a recunoscut că în urmă cu câteva luni când a spus că Timişoara nu mai are arierate, chiar aşa era. Dar, între timp, au apărut ceva arierate de pe vremea primarului... Viorel Oancea. Şi arieratele astea tot apar şi dispar, ca într-un film cu OZN-uri. Peste două-trei luni, este posibil să fie nevoie de vreun alt împrumut, pentru alte arierate. Mai ales că se aruncă cu banii municipalităţii în stânga şi în dreapta, singura noimă fiind aceea că aşa spune primarul Nicolae Robu.
Iar dacă primarul Nicolae Robu face o înţelegere cu preşedintele de senat Nicolae Robu pentru o sală polivalentă, atunci totul este în favoarea cetăţenilor.
Pe deasupra, gafele şi erorile (materiale - cum îi place primarului să minimalizeze) sunt tot mai multe în proiectele de hotărâre redactate de Primărie.
Cum a fost proiectul de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru gestionarea câinilor cu şi fără stăpân din Municipiul Timişoara şi a animalelor de companie. Care a ajuns varză şi ferfeniţă în şedinţa Consiliului Local. Noroc cu nişte consilieri locali mult mai responsabili cu maidanezii decât cu arieratele, că altfel timişorenii se trezeau cu amenda de 500 de lei în loc de 50 de lei. Şi aşa mai departe.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.