La Jimbolia se va aplica regulamentul porcului

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 17.12.2012 14:04 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Jimbolia - Primăria oraşului Jimbolia şi Casa de Cultură organizează, joi, 20 decembrie 2012, Sărbătoarea de Ignat, eveniment ajuns la a XII–a ediţie, care cuprinde un concurs al preparatelor tradiţionale din carne de porc.
Participanţii îşi vor demonstra măiestria la sediul EXPO RIPENSIS (drumul spre vamă), contribuind cu preparate la „pomana porcului” şi vor fi premiaţi de degustători profesionişti la concursul ce va încheia ziua.
Premierea va fi „stropită” cu  băuturi tradiţionale din producţia locală.
Sacrificarea animalelor va începe la ora 7, iar programul zilei mai cuprinde de la ora 8 – SACRIFICAREA PORCILOR (asomare - fiecare echipă va colecta sângele), între orele 8 şi 9 - PÂRLITUL, SPĂLATUL ŞI TRANŞAREA PORCILOR (CARCASE), între orele 9-10 – TRANŞAREA CARCASEI (de pregătit bucăţi pentru afumat), cu menţiunea că fiecare echipaj va preda la standul organizatorilor o carcasă din porcul sacrificat pentru prepararea gulaşului oferit tuturor participanţilor.
De la ora 10, va urma micul dejun - organizatorii vor pregăti, vor prepara şi servi sânge cu ceapă şi ficat prăjit, iar până la ora 12 se vor pregăti şi prezenta mezelurile şi specialităţile, fiecare echipă preparâd minim 3 feluri.         
Tăiatl porcului se va încheia la ora 13, iar la ora 14 va avea loc festivitatea de premiere.
Şi o notă în atenţia participaţilor: nu se fac jumări şi untură...

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.