La marginea BANATULUI. CEA MAI MARE SCULPTURA in PIATRA din EUROPA va fi ILUMINATA ARTISTIC

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 01.11.2016 10:12 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Consiliul Judeţean Mehedinţi şi-a anunţat intenţia de a amplasa un sistem de iluminat in zona basoreliefului reprezentandu-l pe regele dac Decebal, cea mai mare sculptura in piatra din Europa, care se afla pe Clisura Dunarii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a declarat ca s-a luat decizia punerii in valoare a chipului lui Decebal pe timpul nopţii intrucat sectorul transfrontalier Romania-Serbia este vizitat anual de peste 50.000 de turişti.
Autoritaţile locale ale comunelor Eşelniţa, Dubova şi Sviniţa vor fi mobilizate pentru a sprijini proiectul respectiv a carui implementare va fi finalizata pana la sfarşitul primaverii anului 2017.

Stanca, de 128 metri, aflata in zona cataractelor de la Cazanele Mici, acolo unde Dunarea are cea mai mare adancime - 120 m, a fost aleasa de catre Josif Constantin Dragan, miliardarul banaţean nascut la Lugoj, in anul 1985. Insa lucrarile aveau sa inceapa 8 ani mai tarziu, in 1993.

Odiseea realizarii altoreliefului sculptat in stanca de calcar cu insertii de marmura, infatisand capul regelui Decebal, a durat 10 ani.
OMonumentul lui Decebalus Rex este unic prin dimensiuni – 43 de metri inaltime, 25 de metri latime.
Este similiar ca si concept cu ansamblul memorial realizat pe Muntele Rushmore din Dakota de Sud, care infatiseaza busturile sculptate in granit ale presedintilor americani Washington, Jefferson, T. Roosevelt, and Lincoln, dar il depaseste in inaltime. Are cu opt metri mai mult decat monumentul lui Christos din Rio de Janeiro si doar cu sase metri mai putin decat Statuia Libertatii.

Executia la statuia lui Decebal a inceput in 1993, dupa ce Iosif Constantin Dragan a cumparat muntele ce urma sa fie modelat.
Sculptorul italian Mario Galeoti, din Piatra Santa – localitate in care si-a avut atelierele Michelangelo a venit la fata locului, a luat probe pentru analiza rocii si a facut primele schite.
Nu a fost posibila folosirea utilajelor si de aceea, toate instrumentele de lucru s-au transportat cu barca si in spinare, in saci de 40-50 de kilograme .
Zece ani, in perioada martie-octombrie, s-a lucrat in doua ture de cate 6 ore.
In cei zece ani de modelare a muntelui au fost date 20.000 de gauri, s-a folosit o cantitate impresionanta de dinamita, sute de capse si peste 20 de mii de metri de fitil, au fost dislocati 6.000 de metri cubi de stinca.
Dupa sase ani de la inceperea lucrarilor incepe etapa de finisare. Cea mai complexa si de durata operatiune a fost “plombarea” nasului. A fost necesara curatirea cu picamere a intregii suprafete care prezenta fisuri pina cind s-a ajuns la materialul compact. S-au dat gauri adanci de aproape doi metri de o parte si de alta a adanciturii ce urma sa fie plombata. Intre gauri, s-au executat canale pentru a mari priza stincii cu cimentul. Pentru siguranta, s-au introdus o armatura din bare otel inox aduse din Italia.
O reala provocare a fost apoi trasportul cimentului, care a impus realizarea unui intreg sistem de scripeti atat intre cele doua maluri ale apei cat si de la platforma de lucru la baza nasului. In anul 2000, se finalizeaza panoul de identificare al monumentului si se sculpteaza inscriptia: “ Decebal Rex Dragan Fecit“.(sursa: decebalusrex.ro)

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.