Legendara formatie timisoreana Pro Musica, la Penitenciar...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 28.04.2015 15:54 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Joi, 7 mai 2015, ora 20:30, in curtea interioara principala a Penitenciarului Popa Sapca din Timisoara va avea loc un concert extraordinar Pro Musica.
Concertul este prilejuit de lansarea oficiala a dublului DVD “41 – Live in Timisoara”.
Concertul are in intentie a se desfasura cu toata logistica aferenta unei manifestari de acest gen: scena mare de concert, instalatie profesionala de sunet si lumini, ecrane pentru proiectii etc., si bineinteles cu participarea integrala a intregului team PRO Musica (cantareti, echipa tehnica si ceilalti realizatori).
Este primul concert de o asemenea complexitate sustinut vreodata intr-un penitenciar din Romania.
Logo-ul manifestarii este:“SI INTRE ZIDURI SUNT INIMI!“
Acest concert, ca intentie, se vrea inclus in sirul de manifestari muzicale care sa completeze in mod necesar calendarul actiunilor culturale integrate in dosarul de intentie privind candidatura orasului Timisoara la titlul de Capitala Culturala Europeana pentru anul 2021.  

Lansarea oficiala a DVD-ului „41 Pro Musica Live in Timisoara“ va avea loc vineri, 8 mai, de la ora 19.00, in Sala Multifunctionala a Consiliului Judetean Timis, evenimentul urmand sa fie transmis live si prin intermediul Internetului.
Dublul DVD care se va lansa cu aceasta ocazie cuprinde concertul de comeback dupa 21 de ani de pauza al trupei Pro Musica, desfasurat in luna octombrie a anului trecut, pe scena Filarmonicii Banatul din Timisoara, unde legendara formatie timisoreana le-a oferit celor prezenti un spectacol realmente fascinant.

„S-a muncit mult la acest proiect, s-a lucrat in patru studiouri, este o productie complexa. Sunt foarte multumit ca am reusit sa conservam acea empatie care s-a creat intre sala si noi. Evident, ma bucur si pentru calitatea montajului si a sunetului. A fost un eveniment unic pentru noi si e o mare realizare ca am reusit sa primim si sa dam o energie deosebita. Primul DVD, care este double layer, contine concertul propriu-zis. Adica doua ore si jumatate, atat cat s-a putut. Al doilea DVD contine trei bonusuri video, piesele Doors, Rolling Stones si Pink Floyd ce le-am cantat, un making of, un timelapse si patru slide-show- uri. In plus, mai contine un bonus folder cu toate cele 23 de piese sub forma de mp3, care pot fi ascultate oriunde“, spune Ilie Stepan, liderul trupei Pro Musica.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.