Liderul unei organizatii de revolutionari, ridicat de politie

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 11.05.2013 12:40 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Timişoara, în urma căreia a fost identificată o armă neletală, dar supusă autorizării, deţinută ilegal de un bărbat de 53 de ani.
Nimeni altul decât Tudorin Burlacu, lider de organizaţie de revoluţionari din Timişoara şi unul dintre cei care au sprijinit manifestările anti-Băsescu organizate de USL în Piaţa Operei.
La data de 10 mai a.c., în jurul orei 10, poliţiştii s-au deplasat pe strada Constantin Brâncoveanu, din Timişoara, unde au efectuat o percheziţie la domiciliul lui Burlacu Tudorin, de 53 de ani.
Cu această ocazie poliţiştii au identificat, într-una dintre camere, o puşcă cu aer comprimat, prevăzută cu lunetă şi o cutie cu 134 de alice, calibrul 5,5 mm,  deţinute ilegal de bărbat.
În urma audierilor, bărbatul a declarat că arma i-a fost încredinţată de o altă persoană în vederea comercializării.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru deţinerea fără drept a unei arme neletale, supuse autorizării.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.