Lions European Musical cauta un pianist la Timisoara

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 23.04.2013 12:42 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Sub egida Lions European Musical Competition, clubul Lions Diamond din Timişoara organizează un concurs muzical naţional, inspirat din dragostea pentru frumos şi din dorinţa de a contribui la promovarea tinerilor cu aptitudini vocaţionale de excepţie, pe scenele muzicale naţionale şi internaţionale.
Dacă până acum cluburile Lions puneau accent pe acţiuni de binefacere în domeniul sănătăţii, pe  ajutorarea oamenilor cu diverse probleme sociale sau interveneau acolo unde comunitatea avea nevoie de ajutor, în prezent implicarea cluburilor în viaţa culturală este din ce în ce mai mare, spune Ionelia Stancu, preşedinte Club Lions DIAMOND Timişoara.
Muzicienii sunt printre cei mai buni ambasadori ai unei ţări, iar când aceştia sunt tineri şi talentaţi, succesul este garantat.
Acesta este motivul pentru care clubul Lions Diamond, cu sprijinul cluburilor Lions din ţară, organizează concursul  muzical, care  are ca regulă de bază – în fiecare an alt instrument – şi pentru  care toate costurile de participare sunt susţinute de Cluburile Lions.
Prima ediţie a concursului a avut loc în aprilie 2012 şi a avut ca instrument desemnat violoncelul, iar câştigătorul locului I, Stefan Cazacu, elev  la Colegiul National “George Enescu” din Bucureşti, a reprezentat pentru prima dată România la faza europeană a concursului, de la Bruxelles, din septembrie 2012.
Prima participare a României la evenimentul european Lions European Musical Competition a fost de bun augur, Romania, prin reprezentantul sau Ştefan Cazacu, ocupând  locul 4 din 18 ţări participante.
Instrumentul ales pentru anul acesta este pianul, iar concursul naţional se va desfăşura în perioada 26-28 aprilie la Timişoara.
Faza europeană a concursului va avea loc la Istanbul în luna noiembrie, iar România va fi reprezentată de câştigătorul premiului I de la faza naţională.
Evenimentul va  debuta la Filarmonica Banatul, cu un concert susţinut de membrii juriului, muzicieni de valoare din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.