Lista lui Robu

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 25.07.2012 11:48 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Primarul Municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a prezentat date despre activitatea de până acum, după patru săptămâni:

1. Am pregătit terenul pentru ca acea clădire din sticlă, total neavenită în Piaţa Victoriei, numită “acvariu”, să dispară de acolo în următoarele săptămâni (mult mai repede decât în 6 luni, cum am promis).
2. Am reparat trotuarele în centrul istoric, pe str. Vasile Alecsandri care leagă Piaţa Libertăţii de Piaţa Unirii şi pe alte câteva străzi din zonă şi lucrările vor continua.
3. Am început repararea pavajului în Piaţa Victoriei.
4. Am pornit campanii serioase împotriva câinilor fără stăpân, care au împânzit străzile Timişoarei, reuşind să îi împuţinăm, chiar dacă încă au rămas foarte mulţi.
5. Am pornit campanii serioase împotriva cerşetorilor şi vagabonzilor, care au ajuns să fie în Timişoara mai numeroşi decât oriunde altundeva în România, obţinând deja rezultate încurajatoare, chiar dacă încă nu suficiente.
6. Am lansat o acţiune de inventariere a tuturor fâşiilor dintre carosabil şi trotuare, ce constituie principala sursă de noroi şi praf în oraşul nostru, pentru ca în următoarea perioadă, pe cele care se pretează să fie spaţii verzi de-adevăratelea, să le amenajăm ca atare, iar pe cele care nu, să le desfiinţăm, fie prin lărgirea carosabilului, fie prin lărgirea trotuarului, de la caz la caz.
7. Am asanat, în tot oraşul, numeroase zone devenite buruienării şi vom continua.
8. Am simplificat birocraţia în Primărie, am scurtat termenul în care trebuie să se răspundă cetăţenilor, de la 30 de zile, cât prevede legea, la 14 zile şi am interzis ca angajaţii Primăriei şi rudele lor apropiate să facă afaceri cu cetăţenii care vin cu diverse probleme la Primărie.
9. Am lansat lucrări mari la drumuri şi trotuare, după cum urmează:
- str. Cloşca (4 benzi)
- str. Stan Vidrighin (4 benzi)
- străzile adiacente Pieţei 700
- str. Muzicescu (cea mai lungă stradă din oraş - lucrările vor demara curând)
- toate străzile şi trotuarele din zona delimitată de Păduricea din Soarelui şi Calea Martirilor; imediat ce se vor termina lucrările la reţelele de gaz şi electricitate în cartierul Soarelui - şi asta se va întâmpla în curând - se vor aborda toate străzile şi trotuarele din acest cartier.
10. Am pregătit începerea lucrărilor la subpasajul Michelangelo.
11. Am lansat studiile de fezabilitate pentru lărgirea trecerilor pe sub calea ferată în zonele Jiul -Circumvalaţiunii, respectiv Popa Şapcă.
12. Am lansat studiul de fezabilitate pentru sistemul de spectacol de joc de apă, lumină şi muzică pe Bega, în zona Flora.
13 Am declanşat lucrările de reparaţii în şcoli şi grădiniţe, pentru pregătirea lor pentru noul an şcolar.
14. Am remediat ce nu a fost în regulă în Parcul Copiilor şi Parcul Rozelor.
15. Am înfiinţat, ca parteneriat non-profit între Consiliul Local Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş, Universitatea “Politehnica“ din Timişoara şi ACS Recaş o nouă echipă de fotbal “Poli”, am putea spune cea mai curată Poli de după revoluţie, când trunchiul cu rădăcinile în 1920 a început să dea diverse ramuri, echipă cu loc în Liga 2, cu drept de promovare după 1 an în Liga 1, condusă de politehnişti, cu antrenori politehnişti, cu jucători în majoritatea lor covârşitoare politehnişti, de la seniori până la copii şi, bineînţeles, cu suporteri politehnişti.
Prof.univ.dr.ing. Nicolae ROBU,
PRIMARUL TIMIŞOAREI

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.