Mai e putin si Aquatim ii va teleciti pe toti timisorenii

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 25.11.2013 15:28 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Aquatim a achiziţionat un lot de 3.500 de contoare cu telecitire, care urmeaza a fi instalate in oraş, in mai multe zone, printre care Fabric, Lunei, Campului, Complex studenţesc, Stadion, Elisabetin, Ion Ionescu de la Brad, Aradului est.
In prezent, pe reţeaua publica de apa din Timişoara sunt instalate peste 8.000 de astfel de dispozitive, achiziţionate şi montate de Aquatim, in tranşe anuale, incepand cu anul 2008.
Actualul program de inlocuire a contoarelor a inceput in luna noiembrie şi se va finaliza in prima jumatate a anului viitor.
Clientii nu vor suporta niciun fel de costuri legate de contoare şi vor fi inştiinţaţi in prealabil care este data programata pentru inlocuire.
Contoarele cu module radio permit citirea indexului de la distanţe de maxim 200 de metri.
Astfel, reprezentanţii companiei de apa pot determina consumul de apa, chiar si atunci cand nu au acces la contor, din diverse motive – dispozitivul este montat pe proprietate privata şi clienţii nu sunt acasa, sau caminul de contor este inundat.
Avantajul clientului, dar si al companiei, este ca facturarea se va face pe baza consumului real, nu a unor estimari bazate pe consumurile din lunile precedente sau pe prognoze.
Mai mult, contoarele cu telecitire permit aflarea consumului pentru orice moment sau perioada de timp, furnizand indicii pentru depistarea pierderilor de apa la consumatori.
In cazul unui consum neobisnuit de mare, compania de apa poate avertiza clientii sa ia masuri pentru verificarea instalatiilor interioare.
Apometrele „tradiţionale”, care vor fi disponibilizate in etapa curenta de inlocuire, sunt functionale si in termenul de scadenta metrologica.
Acestea vor fi verificate şi montate in alte localitati, unde nu exista contoare.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.