Maria de la Vinga + Ilie de la Timisoara = 12.350 lei

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 06.07.2013 15:32 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - La data de 05 iulie a.c., poliţiştii au reţinut o persoană suspectată de comiterea infracţiunii de furt calificat.
R. Maria, de 31 de ani, din localitatea Vinga, judeţul Arad, este suspectată că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 14.40, împreună cu încă o persoană, i-ar fi sustras lui B. Ilie, de 43 de ani, din Timişoara, din geanta pe care o avea asupra sa, 12.350 de lei.
Victima, în timp ce se afla pe strada Liege, din municipiu, a observat că fermoarul genţii pe care o purta pe umăr era deschis, iar din interior îi lipseau 12.350 de lei, bani pe care i-a încasat după ce a vândut un autoturism.
Totodată, a mai observat un bărbat şi o femeie, care manifestau un comportament suspect, îndepărtându-se rapid de lângă el, moment în care a plecat în urmărirea celor doi, reuşind să o reţină doar pe femeie, după ce aceasta in prealabil a aruncat întreaga suma de bani pe trotuar.
B. Ilie a apelat numărul de urgenţe 112 şi la scurt timp un echipaj al Secţiei 4 Poliţie a sosit la faţa locului.
Persoanele au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Timişoara, unde poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au întocmit pe numele femeii dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Prejudiciul a fost recuperat aproape integral, exceptând 600 lei.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.