Medalie de bronz pentru Timisoara la Olimpiada de Stiinte a Uniunii Europene

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 25.05.2015 12:12 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Olimpiada de Stiinte a Uniunii Europene (EUSO) a avut printre laureati un elev din Timisoara, Codrin Paul Oneci, fiind gazduita de Klagenfurt, in Austria,  in perioada 26 aprilie – 4 mai 2015, unde echipele din Romania au obtinut o medalie de argint si una de bronz..

Codrin Paul Oneci este elev in clasa a X-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” si are, deja, un palmares impresionant: mentiune si premiul II la Olimpiada Nationala de Fizica, medalii de aur la aceeasi competitie, premiul I la Concursurile Nationale de fizica „Evrika!”, „Schwartz” si „Phi”, medalii de broz la Olimpiada Nationala de astronomie si astrofizica, calificari in loturile olimpice largite atat la fizica cat si la astronomie.
Alaturi de premiile obtinute la disciplinele teoretice a participat si a obtinut premiul special la Concursul National „CanSat” 2015 (categoria STEM, stiinte aplicate, inginerie, electronica si matematica) premiu obtinut impreuna cu colegii de liceu si de clasa Vlad Fara, Tudor Suciu si Damian Beles.
Liceul in care invata are multi colegi multimedaliati ca Vlad Rochian (international la informatica), Alex Malekshahian si Raluca Vlad (matematica), fapt care ii permite sa evolueze intr-un mediu favorabil performantei.

EUSO este o competitie ce se desfasoara pe echipe, fiecare echipa fiind formata din trei elevi (un fizician, un chimist si un biolog).
Cei trei elevi sunt alesi, la noi in tara, tinand cont de rezultatele obtinute de acestia la Olimpiadele Nationale de la Fizica, Chimie si Biologie (premiile I, II si III), dupa care sunt supusi unei noi selectii la Bucuresti.
Fiecare stat participant la EUSO se poate prezenta cu doua echipe.
In acest an la EUSO au participat 50 de echipe.
Elevii participanti au avut de sustinut doua probe experimentale cu o durata de patru ore fiecare.
Anul acesta gazdele din Austria au surprins prin organizarea unor probe experimentale de inalt nivel tehnic cum ar fi constructia unui generator eolian si asamblarea unei pile de combustie si determinarea caracteristicilor acestora (prima proba), precum si efectuarea experimentelor de optica ondulatorie (laseri si polarimetrie pentru proba doi).
Este de retinut faptul ca nici un liceu din Romania nu are la dispozitie aparatura pentru efectuarea acestor tipuri de experimente, desi colegii din majoritatea celorlalte tari le studiaza in mod curent la scoala (chiar si cei ce nu au stiintele naturale ca specializare).

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.