Medici timisoreni au reconstruit o limba si o mandibula la polonezi

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 07.11.2013 19:50 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Prof. dr. Mihai Ionac si conf dr. Lucian Jiga din cadrul Universitatii de Medicina Victor Babes din Timisoara au fost numiti Visiting professor ai Universitatii de Stiinte Medicale din Poznan, Polonia. Aceasta Universitate, cu o traditie de peste 90 de ani, este recunoscuta ca fiind unul dintre cele mai puternice centre de educatie si cercetare medicala din Polonia.
Titlul academic de Visiting profesor stabileste o relatie cu durata de un an intre cadrul didactic si universitatea gazda.
Astfel, ciclul de vizite a celor doi medici din Timisoara la Poznan a inceput in 28 octombrie cu o sesiune de patru conferinte, avand ca tema aplicatiile clinice si experimentale ale microchirurgiei reconstructive.
In zilele urmatoare, dr. Ionac si dr. Jiga au efectuat demonstrativ doua operatii microchirurgicale, realizand o reconstructie de limba la un pacient afectat de cancer in acea zona si respectiv o reconstructie de mandibula si de mucoasa a cavitatii orale, la un alt pacient cu cancer de mandibula.
Operatiile s-au desfasurat in conditii excelente, cu succes deplin.

"In Timisoara ne-ati convins ca putem sa facem microchirurgie, acum insa ne-ati deschis aripile. Multumim pentru ajutor si pentru sfaturi, multumita voua vom intra intr-o era noua a chirurgiei. In aceste zile am invatat enorm. Avem atat de multe de facut de acum incolo si suntem fericiti. Speram sa ne revedem cat mai curand” - sunt cuvintele dr. Bartosz Mankovski, unul dintre membrii echipei de chirurgi polonezi.

Colaborarea academica dintre cei doi medici timisoreni si Clinica de Chirurgie Maxilo-Faciala a Universitatii din Poznan survine in urma absolvirii de catre medicii polonezi a mai multor cursuri de instruire in microchirurgie desfasurate la Centrul de Microchirurgie Experimentala Pius Branzeu.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.