Mita pentru examene si lucrari de licenta la profesori universitari din Timis si Caras-Severin

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 10.07.2015 14:11 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Procurori ai Secţiei de urmarire penala şi criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectueaza cercetari intr-o cauza penala avand ca obiect savarşirea unor infracţiuni de abuz in serviciu, fals intelectual, luare de mita şi dare de mita savarşite de catre cadre didactice universitare şi studenţi, constand in condiţionarea promovarii examenelor de primirea unor sume de bani, chiar şi in condiţiile in care studenţii nu se prezentau la examen, precum şi in tranzacţionarea unor lucrari de licenţa elaborate/ susţinute in anii anteriori contra unor sume de bani percepute de la cursanţi cuprinse intre 300 — 400 euro pe lucrare.

In cursul zilei de 9 iulie, pe baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, sprijiniţi de lucratori ai Brigazii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş a Jandarmeriei, sub coordonarea procurorilor, efectueaza percheziţii in 18 locaţii din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, fiind vizate instituţii publice de invaţamant, precum şi locuinţele unora dintre persoanele care fac obiectul cercetarii.

Totodata, vor fi puse in executare 32 mandate de aducere pentru persoanele suspecte şi martori.

###

 

In continuarea cercetarilor in cauza avand ca obiect savarşirea unor infracţiuni de corupţie savarşite de cadre didactice universitare şi studenţi ai Universitaţii Eftimie Murgu din Reşiţa, procurori ai Secţiei de urmarire penala şi criminalistica au dispus masuri preventive faţa de 5 persoane, dupa cum urmeaza:

 

Reţinerea inculpaţilor

 

# ORIOL IRINA sub aspectul savarşirii infracţiunii de trafic de influenţa in forma continuata;

 

# FRÂNT FLORIN IONEL sub aspectul savarşirii infracţiunilor de trafic de influenţa in forma continuata şi folosirea abuziva a funcţiei in scop sexual.

 

Masura controlului judiciar faţa de:

 

# VIŞAN MIHAI sub aspectul savarşirii infracţiunilor de luare de mita şi trafic de influenţa;

 

# MIHAILA MARIAN sub aspectul savarşirii infracţiunii de abuz in serviciu in forma continuata;

 

# GHIŢA RUXANA sub aspectul savarşirii infracţiunii de luare de mita.

 

Totodata, in cursul zilei de 9 iulie 2015, a fost organizat un flagrant cadrului didactic Oriol Irina care a fost depistata cu suma de 300 lei şi un parfum (in valoare de 194 lei), bunuri oferite de investigatorul sub acoperire, pretinse anterior de inculpata pentru a-şi trafica influenţa pe langa un cadru didactic examinator, in vederea promovarii unui examen de restanţa. Cu aceasta ocazie, inculpata a dictat subiectele pentru examenul ce urma sa fie susţinut a doua zi, punandu-i la dispoziţie investigatorului inclusiv materiale de curs.

 

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.