MITROPOLITUL BANATULUI: Unora le este frica de VESNICIE, iar altora chiar le este FRICA de a fi ROMANI...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 12.04.2017 19:51 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Pastorala de Sfintele Paşti 2017

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Timişoarei şi
Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal
si drept-credinciosilor crestini, har, mila si pace
de la Dumnezeu Tatal, iar de la noi,
parinteasca binecuvantare.

Hristos a inviat!

„Daca aţi inviat impreuna cu Hristos,
pe cele de sus cautaţi-le, acolo unde este
Hristos şezand de-a dreapta lui Dumnezeu.“
(Coloseni 3, 1)

Iubiţi credincioşi,

Sa mulţumim lui Dumnezeu Care ne-a invrednicit sa preamarim azi biruinţa Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, asupra morţii. Ne-a primit şi pe noi ca, prin credinţa, sa devenim marturisitori ai Invierii. Prin salutul pascal: „Hristos a inviat!”, fiecare devenim un marturisitor al celui mai important act din univers dupa creaţie. Hristos ne-a cuprins şi pe noi in acest act al Invierii, pentru ca El a biruit şi moartea noastra.

Mormantul gasit gol de femeile mironosiţe ne arata cum vor fi şi mormintele noastre la Invierea cea de obşte. Şi in mormintele noastre ne vor ramane doar giulgiurile, aratand ca nimic nu vom lua cu noi din aceasta lume. Aici suntem inveliţi in giulgiu, iar in Imparaţia lui Dumnezeu vom fi imbracaţi in lumina. Lumina este veşmantul veşniciei noastre.

Oamenii de ştiinţa spun ca lumina este singura constanta din univers, insa Hristos zice: „Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8, 12).

Giulgiurile lui Hristos au ramas zacand in Mormant, aratand ca n-a venit in lume sa ia cu El un giulgiu, ci a venit sa ridice pacatul intregii lumi.

Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Coloseni, ii indeamna pe aceştia ca, odata inviaţi cu Hristos, sa umble dupa lucrurile cele de sus (cf. Coloseni 3, 1). Adica sa cautam sa dobandim Imparaţia cea de Sus şi sa nu cautam sa dobandim aceasta lume a giulgiurilor zacand. Sa lasam pacatul şi mormantul şi sa schimbam ordinea cautarilor noastre: cele spirituale, iar nu cele materiale. Sa alegem intre pamant şi Cer, intre mormant şi Rai, intre moarte şi viaţa.

Iubiţilor, inapoi in viitor, inapoi la lumina lui Hristos Cel Inviat!

Omul face primul pas spre Inviere prin Taina Botezului. Pruncul botezat este un inviat de catre Hristos, impreuna cu El şi intru El. Prin Botez suntem partaşi morţii şi Invierii lui Hristos. Ni se arata astfel sensul cel adevarat al vieţii catre in Sus, catre veşnicie impreuna cu Inviatul Hristos.

Hristos a murit pentru noi, noi murim pentru pacat. Sfantul Apostol Pavel spune in Epistola catre Romani: „Aşa şi voi, socotiţi-va ca sunteţi morţi pacatului, dar vii pentru Dumnezeu (…). Sa nu mai imparaţeasca pacatul in trupul vostru cel muritor (…). Pacatul nu va avea stapanire asupra voastra fiindca nu sunteţi sub lege, ci sub har” (Romani 6, 11- 14).

Prin Inviere Hristos ne cheama sa intram şi noi in viaţa Sa. Invierea lui Hristos deschide uşa prin care suntem chemaţi sa intram in viaţa cea de Sus, a lui Hristos. Invierea este uşa veşniciei noastre, prin care suntem chemaţi sa trecem. Este cel mai mare pas pe care este chemat omul sa-l faca in univers-din moarte la viaţa in Hristos. Hristos ne-a aratat ca El este primul Care a facut acest pas: din moarte, la dreapta Tatalui, in Cer. Invierea inseamna responsabilitatea maxima a omului asupra vieţii sale pamanteşti, caci de multe ori deznadejdea il impinge pe om la pacat. Hristos ne indeamna sa ducem o viaţa noua, descoperita de El prin Evanghelie. Evanghelia este Insuşi Hristos Care a venit in lume sa ne arate cum sa traim aceasta viaţa in El şi cu El. Hristos ne spune: „Toate sunt cu putinţa celui ce crede‟ (Marcu 9, 23). In ce?! In Invierea lui Hristos. Aceste cuvinte i-au intarit pe primii creştini care au mers cu atata seninatate şi demnitate in faţa celor ce le luau viaţa cea pamanteasca, iar ei dobandeau veşnicia intru iubirea lui Hristos.

Iubiţi fraţi şi surori in Domnul,

Azi praznuim inceputul anului Invierii. De acum noi nu ne mai rezemam viaţa şi credinţa pe-o umbra, ci pe Invierea lui Hristos. Omul se odihnea la umbra morţii, iar acum se odihneşte la umbra luminii Invierii lui Hristos.

Omul credincios ramane in stare de veghe, in lumina, odihna lui este vederea intru slava a Celui Care l-a salvat din moarte. Omul uscat pe dinlauntru nu se va bucura de vederea luminii celei neinserate. Un om fara credinţa in Inviere ramane un teritoriu al conflictului şi al pacatului. Sa ne curaţim casa minţii ca sa primim in ea lumina Invierii lui Hristos. Lumina este unitatea de masura a veşniciei.

Hristos imi arata mai intai drumul catre mine, adica spre despatimire, iar apoi imi arata Cine este Calea, Adevarul şi Viaţa (cf. Ioan 14, 6). Dupa regasire Hristos ne arata Crucea de pe Golgota, ne arata drumul creştinului in aceasta lume, drum care incepe la Botez şi sfarşeşte pe culmea Golgotei. Nu-i cautaţi pe creştini pe alte carari din lumea aceasta, ei calatoresc pe o singura cale: drumul Crucii.

Cultura il modeleaza şi-l formeaza pe om. Carei culturi vrem sa aparţinem: culturii vieţii sau a morţii?! Cultura vieţii este de sorginte cereasca. Hristos, Marele Dascal al acestei culturi, a venit la noi sa ne creasca in aceasta cultura. Cel ce aparţine acestei culturi traieşte mereu in pridvorul veşniciei. Viaţa omului curge in eternitate.

Omul, prin pacat, a evadat din matricea creaţiei sale originare. Ar fi vrut sa ia un alt chip, chipul lui Abel din mormant. De la Abel pana la Hristos omul a ştiut doar sa toarne viaţa in mormant. Chiar pe Fiul lui Dumnezeu a vrut sa-L puna in acelaşi mormant cu Abel. Ce trista privelişte sa vezi cum omul aşaza Viaţa in mormant!

Omul L-a parasit pe Dumnezeu, I-a cerut sa-l desfieze şi i-a cerut morţii sa-l infieze ea. Omul devine fiul morţii, il ucide pe fratele sau Abel şi de atunci devine un ucigaş de fraţi şi de fii.

O, ce trista indeletnicire! Mereu cu mainile pline de sange. Nu aceasta voia Dumnezeu de la noi cand ne-a creat. El voia sa fim floarea de busuioc in Rai. Florile de busuioc nu se hranesc cu sange, ci cu lacrimi de pocainţa. Hristos a venit la noi şi ne-a chemat la Sine zicand: Veniţi la Inviere! Veniţi la Viaţa!

Dumnezeu a facut pamantul ca sa fie pridvorul Raiului, pridvorul veşniciei, iar omul voia sa faca din el cel mai mare cimitir din univers. Pentru unii, omul ar fi doar o floare carnivora care are aceeaşi soarta ca firul de iarba. Ei nu ştiu ca aceasta floare de busuioc este semanata de Sus şi poarta in ea taina veşniciei.

Omul, taina a veşniciei! Numai Cel ce l-a creat cunoaşte aceasta taina. Eu sunt taina vieţii mele şi aş dori s-o duc, aşa cum a fost creata, la Tainicul Dumnezeu. Nu striviţi taina busuiocului semanat de Dumnezeu aici pe pamant. Omul, floarea de busuioc, devine bucuria ingerilor din Cer.

Floarea nu canta, insa cantul fluierului se aude pana in Cer. Dar daca lemnul nu moare, nu poate deveni fluier. Aşa şi omul, daca nu moare pacatului, nu poate intra in lumina veşniciei. Dumnezeu va sufla duh de viaţa in osemintele noastre uscate din adancul mormantului şi vor invia şi vor intra pe poarta veşniciei. Sfinţii sunt mai cinstiţi dupa moarte, dupa ce nu mai sunt printre noi. In sfintele lor moaşte canta harul lui Dumnezeu, iar acest cant se aude pana la marginile pamantului.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

A zidi o biserica sau o manastire este un semn de aşezare, de statornicie in acest pamant al stramoşilor noştri. Ingaduiţi-ne sa statornicim acest neam in matca lui, in aceasta tainica Daco- Romanie.

Biserica leaga Cerul cu pamantul, ea este scara pe care coboara Dumnezeu la romani. Nu ne luaţi aceasta scara, caci Dumnezeu vrea sa coboare pe ea la noi şi noi sa urcam la El şi la ai noştri parinţi.

Doamne, noi iţi facem scara, Tu coboara!

Rugaciunea este chemarea pe care o face omul lui Dumnezeu sa vina la el. Rugaciunea este cantul ce-L insoţeşte pe Dumnezeu atunci cand coboara aici, la noi, pe pamant. Rugaciunile sunt treptele scarii pe care coboara Dumnezeu. Fa-I şi tu scara lui Dumnezeu. Rugaciunea este covorul de lacrimi pe care-l aşterne omul inaintea lui Dumnezeu. Lacrima este sangele pocainţei.

Doamne, pe icoana Romaniei sunt multe lacrimi. Astampara-Ţi setea şi dorul de noi gustand din lacrimile acestui neam romanesc. Romania este plina azi de izvoare de lacrimi. Avem şi noi Iordanul nostru de lacrimi, in care, Te rugam, Hristoase, sa vii sa Te botezi cu noi.

Doamne, boteaza-ne in iubirea Ta! Doamne, da-ne iubire şi Iţi vom da lacrimi! Pe un Iordan de lacrimi se indreapta azi Biserica spre Tine, Doamne. Arata-ne lumina Invierii Tale ca sa aflam limanul unde sa ancoram corabia neamului nostru romanesc.

Iubiţilor, cei din vechime au intemniţat timpul intr-o clepsidra cu nisip şi au considerat ca au facut un lucru fenomenal. Insa a venit Hristos, a spart clepsidra, a scos timpul din temniţa clepsidrei şi l-a lasat sa curga in veşnicie, iar pe om l-a pus, prin Inviere, pe aripa veşniciei. Omul ar fi vrut sa ramana fiul timpului, nu al veşniciei. Sunt unii oameni azi care ar dori sa-şi cumpere inca o tinereţe, insa nu doresc sa-şi cumpere veşnicia. Ei inca n-au ieşit din clepsidra.

Omul care crede in Inviere işi are radacinile minţii in Cer, iar nu intr-o clepsidra cu nisip. Pana la Inviere omul se pregatea sa intre in neinceputa noapte a veşniciei. Din neinceputa noapte a veşniciei, prin Inviere, a intrat in Ziua a opta, Ziua fara de asfinţit, Ziua veşniciei. Veşnicia nu are zile sau ani, are doar un rasarit, rasaritul unei singure zile: Veşnicia.

Doamne, ma voi sui şi eu intr-o zi in carul de stele, ca sa calatoresc la orizontul infinit al veşniciei!

Iubiţi credincioşi,

Simţul metafizicului ne spune ca timpul nu aşteapta. Sunt unii oameni care se ţin de aripa timpului, le este frica de veşnicie, unora le este frica de a fi creştini, iar altora chiar le este frica de a fi romani.

Iubite frate creştine, nu uita ca eşti un manunchi de zile pe care Dumnezeu il rasadeşte in veşnicie. Anii nu-i poţi lasa moştenire nimanui, ei sunt darul lui Dumnezeu pe care ţi l-a facut Dumnezeu ţie.

Iubiţilor, lacrimile maicilor noastre au sapat vai adanci in spaţiul nostru romanesc, au sapat morminte pentru eroii acestui popor, pentru fiii lor, au brazdat munţii, au frant Carpaţii, au facut carari intre fraţii de peste Carpaţi. Lacrimile maicii noastre s-au prefacut in dor. Dorul izvoraşte din lacrima de mama. Lacrima mamei sapa in stanca inimii o fantana- fantana dorului de Dumnezeu şi de fiii neamului nostru romanesc risipiţi azi pe toate meridianele pamantului. Mama este fantana cu lacrimi din care işi astampara setea fiii neamului nostru. Dumnezeu n-a ingaduit ca iubirii şi dorului cineva sa-i poata pune catuşe. Iubirea şi dorul nu pot fi incatuşate.

Doamne, mai imprumuta-mi o clipa sa mai ajung inca o data la fantana de lacrimi a maicii mele!

Iubiţi fii duhovniceşti,

V-am scris aceste cuvinte pe care aş dori sa vi le pun la inima, in fantana cu dor, pentru a va fi de folos pe cararea acestei vieţi.

Azi praznuim Invierea Domnului şi intoarcerea lui Adam in Rai.

Doamne, ajuta-ne şi noua sa ne intoarcem de pe cararile pacatului pe cararea Raiului!

Sa iertam, sa mangaiem şi sa cercetam in aceasta zi şi mormintele goale ale saraciei fraţilor noştri. Femeile mironosiţe au gasit Mormantul gol şi giulgiurile zacand. Langa noi sunt atatea morminte goale ale saraciei şi in ele nu zac decat giulgiurile saraciei şi ale nepasarii noastre faţa de fraţii mai mici ai lui Hristos. Oare caţi au inţeles cuvintele Sfantului Ioan Botezatorul atunci cand graia mulţimilor despre imparţirea hainei tale cu semenul tau (cf. Luca 3, 11)?!

Bucata ta de paine, pe care o imparţi cu semenul tau sarac, se preface in tamaia bine mirositoare. Mireasma acestei tamai ajunge la Dumnezeu. Mangaie şi iarta -aceasta este lucrare dumnezeiasca. „Sa iertam toate pentru Inviere‟ ne indeamna minunatele cantari pascale. Cel ce iarta poate privi in Sus, spre Cer. Şi „sa zicem: Fraţilor! şi celor ce ne urasc pe noi”. Hristos ne cheama azi pe toţi sa fim fraţi intru El. Iata o chemare la fraţie sfanta in Hristos.

Iubiţi fraţi, sa iertam azi mai mult ca oricand, fraţia noastra creştina aparandu-o de dezbinare, caci Dumnezeu aduna, iar cel rau dezbina.

Rog pe Bunul Dumnezeu, pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos ca acum, cand a ieşit din mormantul care fusese pecetluit, sa-i cerceteze cu harul Sau cel sfant pe fraţii noştri din spitale, din inchisori, pe cei singuri şi nemangaiaţi şi pe cei ce stau sub cerul liber. Bucuria Maicii Domnului, a femeilor mironosiţe şi a Sfinţilor Apostoli sa ajunga azi şi in familiile dumneavoastra. Pastraţi in fantana cu dor aceasta bucurie sfanta ca sa va fie mangaiere in zi de necaz şi de grea incercare.

Doamne, binecuvanteaza crestele Carpaţilor şi holdele de grau sa fie pace şi paine in ţara!

Doamne, credem ca Tu ai inviat. Inviaza-ne şi pe noi!

Doamne, vom marturisi Invierea Ta fiilor acestui neam şi vom lasa legamant ca ei sa fie marturisitori ai Invierii Tale pana la sfarşitul veacurilor.

Sfinţilor Ingeri, duceţi in Cer, inaintea lui Dumnezeu Tatal, aceasta veste:

Romanii au marturisit azi ca Fiul Tau,

HRISTOS A INVIAT!

† Ioan,

Mitropolitul Banatului

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.