Muzica Teatrului

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 16.11.2011 18:29 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timisoara - ”Muzica Teatrului” va răsuna joi, 17 noiembrie 2011, de la ora 17, la Teatrul Merlin; în aceeaşi zi, de la ora 21 fix, la Al- Kimia din Piaţa Libertăţii, iar vineri, 18 noiembrie, de la ora 20,30, la Scârţ - loc lejer, pe strada Zoe nr.1.

Muzica + Teatru = Muzica Teatrului. Aceasta este formula matematică infailibilă care îl readuce pe compozitorul-pianist Cari Tibor în faţa publicului său din Timişoara cu trei evenimente în această săptămână.
Alchimia celor trei evenimente e dată de formula Cari Tibor - pian, Toth Tunde - voce, Radu Guţi - trombon, Boldizsar Szabolcs - flaut, Veress Albert - percuţie, Mihai Moldoveanu - bass. Ei vor propune o incursiune în Livada de vişini, o întâlnire cu Făt Frumos din Lacrimă şi Nevestele vesele din Windsor, cu Hamlet, Caligula şi prinţesa Turandot, o clipă de şedere pe Scaunele lui Eugene Ionesco, un Bal Magnific, rememorarea unor mari spectacole, întâlnirea cu piese care au evadat din teatru sau cu cântece care-şi caută spectacolul.
La Teatrul Merlin şi la Al-Kimia biletele costă 5 lei, iar la Scârţ-loc lejer se intră cu 10 lei.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.