Namolul din Timisoara va fi deshidratat avansat

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 17.10.2012 10:27 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Aquatim a semnat Contractul “Realizarea unei trepte de deshidratare avansată a nămolului la Staţia de epurare Timişoara” din cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”.Preţul contractului este de 22 534 695 lei (fără TVA). Contractul a fost atribuit, în urma licitaţiei publice deschise, asocierii de firme MBS GROUP SRL (lider de asociere) şi Arcadia Engineering SRL (asociat).

În prezent, nămolul rezultat din epurarea apelor uzate din Timişoara este deshidratat până la umiditatea de 80%. Pentru evacuarea acestuia la depozitele ecologice, noile prevederi legislative impun o umiditate maximă de 65 %. Datorită costurilor de exploatare reduse a fost aleasă varianta deshidratării solare. Aceasta presupune utilizarea energiei solare timp de 7-8 luni pe an. În perioada rece se va utiliza ca sursa suplimentară de căldură, energia termică recuperată din apa epurată care iese din staţie. Acest sistem de deshidratare solară va avea ca efect reducerea umidităţii nămolului produs la Staţia de epurare Timişoara de la 80% la 65%, putându-se ajunge în perioada caldă a anului până la o umiditate de 40 %.
Contractul face parte din Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”, proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală a proiectului este de 509 635 639 lei (118 871 000 Euro) din care: 73,93% fonduri nerambursabile, din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13,04% asigurat de Aquatim SA, 11,30% de la bugetul de stat, 1,73% de la autorităţile locale (Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara).
Proiectul cuprinde şi investiţii în extinderea şi reabilitarea sistemelor de distribuţie şi de tratare a apei potabile precum şi pentru colectarea şi epurarea apelor uzate în localităţile : Timişoara, Jimbolia, Deta, Sânnicolau Mare, Buziaş, Recaş, Gătaia, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Utvin. Lucrările însumează:
extinderea reţelei de canalizare cu aproximativ 200 km, extinderea reţelei de apă cu aproximativ 100 km, construcţia a 7 staţii noi de epurare a apei uzate, construcţia a 3 staţii noi de tratare a apei potabile.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.