Noi productii in lucru la Teatrul National

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 13.02.2013 15:43 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Două noi producţii sunt în lucru la Teatrul Naţional din Timişoara.
Nopţi cu Isadora de Ion Jurca Rovina recreează tumultoasa poveste a unui cuplu celebru - Isadora Duncan, deschizătoare de drumuri a expresionismului în arta dansului şi poetul rus Serghei Esenin. Ea, spre apusul carierei, cu o istorie personală dramatică şi cu o viaţă publică zbuciumată; el, poet adulat, tânăr, frumos, nebun, sălbatic. Totul le stă împotrivă: istoria, limba, cariera fiecăruia dintre ei. Şi totuşi, fascinate, spiritele lor se caută şi se găsesc, egale în intensitatea cu care trăiesc, cu care iubesc, cu care gândesc. Regizorul Sabin Popescu a făcut echipă cu actorii Laura Avarvari, Ionuţ Iova, Cristian Szekeres, Iuliana Crăescu şi balerinele Cristina Romândaşu, Manuela Ardelean şi Alina Mihai. Scenografia este semnată de Zolt Fehervári (decoruri) şi Krisztina Nagy (costume). Muzica aparţine compozitorului Ilie Stepan. Coregrafia este semnată de Alin Radu, conceptul video de compania Film&Go, iar Florian Putere este realizatorul light-design-ului. Premiera spectacolului va avea loc marţi, 5 martie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Naţional.

Miercuri, 6 martie, de la ora 19, la Studio 5, este programată premiera spectacolului Bad bed stories de Fraţii Presniakov, cum îşi semnează cei doi scriitori ruşi (Oleg şi Vladimir Presniakov) creaţiile, fie ele proză sau teatru. Scrise în tandem, piesele lor explorează sensibilitatea unei generaţii silite să reziste într-o lume plină de violenţă. Bad Bed Stories adună la un loc şase poveşti ce, în interiorul diferitelor manifestări ale intimităţii, reflectă neputinţa de a comunica, incapacitatea de a ieşi din cuşca experienţelor personale. Şi totuşi, dincolo de orice bariere străbate, fără a putea fi oprită în vreun fel, speranţa, râsul, amar adesea, care ne învaţă că, undeva, noi sau sufletele noastre, se pot întâlni cu adevărat. Distribuţia spectacolului îi reuneşte pe actorii Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu, Victor Manovici, Luminiţa Tulgara, Mirela Puia, Bogdan Spiridon şi Raul Baştean. Scenografa Geta Medinski semnează decorul şi costumele. Muzica aparţine compozitorului Sebastian Hamburger, conceptul video lui Lucian Matei, iar light design-ul lui Florian Putere. Regizorul Traian Şoimu semnează conceptul artistic al spectacolului.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.