Nou sediu pentru Clinica de Oncologie

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 31.12.2012 12:42 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a inaugurat noul sediu al Clinicii de Oncologie, amenajat în clădirea fostului internat al liceului Miu de pe str. Victor Babeş nr. 22.
După ce vechea clădire în care a funcţionat până de curând clinica a fost retrocedată, municipalitatea a luat decizia mutării acesteia întrun spaţiu adecvat.
Astfel, în numai o lună şi jumătate a fost reamenajat vechiul corp de clădire al internatului. Acesta se întinde pe 5 nivele şi are o suprafaţă utilă de 1450 mp.
La fiecare nivel sunt 10 încăperi şi un grup sanitar.
Astfel, la demisolul clădirii există acum birouri pentru internări, arhivă şi vestiare.
La parter sunt amenajate 10 saloane pentru terapie intensivă, la etajul I funcţionează 5 cabinete medicale şi 5 saloane pentru bolnavi, la etajul II au fost amenajate 10 saloane pentru bolnavi, sala de mese şi salon de tratamente, iar pentru etajul III au fost prevăzute saloane pentru tratamente, o sală de conferinţă şi alte încăperi necesare funcţionării spitalului.
Valoarea investiţiei este de 600.000 lei.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.