Nu crede tot ce auzi la telefon

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 03.09.2012 14:40 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Un aspect pozitiv al activităţii de pregătire antivictimală a populaţiei din judeţul Timiş, îl constituie sesizările „ante delictum” făcute de unii dintre cetăţeni referitoare la tentativele de înşelăciune prin folosirea sistemelor de telefonie fixă sau mobilă. 

Victima este aleasă, de cele mai multe ori, la întâmplare, prin apelarea unui post telefonic fix sau mobil. În cele mai multe cazuri, suspecţii folosesc un limbaj evoluat, comunicându-i potenţialei victime că este beneficiara unui premiu valoros obţinut în urma unei trageri la sorţi din rândul CLIENŢILOR FIDELI, efectuată de firma de telefonie la care este abonată.
După întărirea convingerii, aceştia comunică CONDIŢIILE ce trebuie îndeplinite în cel mai scurt timp pentru a putea intra în posesia premiului.
Cele mai întâlnite sunt: cumpărarea, în regim de urgenţă, a unui număr de cartele valorice de telefonie mobilă şi comunicarea prin telefon a codurilor acestora; trimiterea unor sume de bani prin serviciile de transfer rapid, pe numele unor persoane.
Întrucât încă mai există persoane care cad victime acestor genuri de fapte, Poliţia recomandă ca în asemenea situaţii, cetăţenii să nu dea curs „instrucţiunilor” primite, ci să se asigure, INIŢIAL, de veridicitatea anunţului prin prezentarea la sediile firmelor de telefonie sau, telefonic, la serviciile RELAŢII CU CLIENŢII ale acestora. Sesizarea ulterioară a Poliţiei poate conduce la identificarea şi prinderea suspecţilor.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.