OFICIAL, in judetul TIMIS, exista doar... 3 ZIARE COTIDIENE ONLINE. Cel mai informat judet din VEST este... HUNEDOARA!

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 17.07.2017 08:31 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

In anul 2016, au functionat 558 unitati cu activitate editoriala a revistelor si ziarelor, informeaza Institutul Naţional de Statistica.

Dintre acestea, 247 edituri au publicat ziare (cotidiene si necotidiene), 274 edituri au publicat reviste si un numar de 37 unitati editoriale au publicat atat ziare, cat si reviste.
Cele 284 edituri care au editat ziare tiparite au publicat, in anul 2016, un numar de 113 titluri de ziare cotidiene tiparite si 199 titluri de ziare necotidiene tiparite.

Numarul titlurilor publicatiilor periodice (reviste), aparute in anul 2016, a fost de 1.528 titluri tiparite si 412 titluri au fost publicate online.
In anul 2016, personalul angajat al editurilor a fost de 4.906 persoane, din care 72,3% reprezenta personal de specialitate.

In judeţul TIMIŞ, conform Institutului Naţional de Statistica, in 2016, au funcţionat 3 titluri online şi 3 titluri tiparite de ZIARE COTIDIENE, tirajul anual al ZIARELOR TIPARITE fiind 4140,5 mii de exemplare.
Tot in judeţul TIMIŞ, şi tot in 2016, au fost inregistrate 7 titluri online şi 30 titluri tiparite de ZIARE NECOTIDIENE, tirajul anual al celor tiparite fiind de 2179,0 mii de exemplare.
Şi tot in judeţul Timiş, exista 4 titluri online şi 197 titluri tiparite de PUBLICAŢII PERIODICE (REVISTE), cele tiparite cumuland un tiraj anual de 156,5 mii de exemplare...

Judeţul ARAD, conform datelor publicate de INS, nu are nici un ziar cotidian (!), nici online, nici tiparit, judeţul Caraş-Severin inregistreaza cate un ziar cotidian online şi tiparit, in vreme ce judeţul Hunedoara este regele informaţiilor din Regiunea Vest, cu 8 ziare cotidiene online şi 7 ziare cotidiene tiparite...

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.