Parcarile in Timisoara, scapate de sub control

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 17.01.2013 18:02 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie au continuat acţiunile de fluidizare a traficului şi eliminarea ştrangulării circulaţiei în zonele Municipiului în care, din cauza parcărilor neregulamentare, s-au constatat astfel de probleme, precum şi pentru asigurarea fluenţei traficului mijloacelor de transport în comun, prin luarea măsurilor legale, conform OUG 195/2002 în cazul autovehiculelor aflate în raza indicatorului oprirea interzisă sau pe trecerile de pietoni.
De asemenea, s-au aflat în atenţie în continuare şi locurile destinate persoanelor cu handicap, unde frecvent conducătorii auto parchează fără drept, riscând sancţiuni conform HCL 371/2007 modificată.
Numai în cursul zilei de ieri, poliţiştii locali au aplicat un număr de 38 sancţiuni contravenţionale şi 31 de colante autoadezive, conducătorii auto ai autovehiculelor în cauză urmând a fi sancţionaţi după identificarea lor, în cazul în care nu se prezintă pentru întocmirea procesului verbal de constatare a contravenţiei.
De asemenea, 12 autovehicule parcate neregulamentar, care încurcau circulaţia, au fost ridicate.
Probleme legate de oprire, staţionare şi parcare au fost constatate pe străzi precum Calea Şagului, E. Ungureanu, S. Bărnuţiu, Paris, T. Grozăvescu, Gh. Lazăr, Gh. Dima, Socrate, Ofcea, V. Babeş, M. Eminescu, A. Pacha.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.