PEISAGISTII acuza. PRIMARIILE din ROMANIA n-au nici o STRATEGIE in materie de VEGETATIE URBANA!...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 20.09.2017 16:09 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Evenimentele meteorologice extreme din data de 17.09.2017 manifestate la nivelul judeţelor Arad, Timiş, Hunedoara ş.a. au provocat pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale insemnate.

Asociaţia Peisagiştilor din Romania – AsoP, Filiala Teritoriala Vest doreşte sa atraga atenţia asupra unor aspecte importante:
# Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), forţa distructiva accentuata manifestata in mod deosebit in zona de vest a ţarii (Timişoara ş.a.) a fost posibila şi datorita unor factori de mediu specifici zonei Banatului - temperatura foarte ridicata, gradul de umezeala din aer, totodata,
# Aceste fenomene severe au putut fi prognozate cu puţin timp inaintea producerii lor şi datorita unor efecte la nivel local - gradul de incalzire al aglomeraţiei urbane, poluare.
In acest sens, daca factorii de mediu pot fi cu greu influenţaţi, efectele generate la nivel local pot fi diminuate / ţinute sub control aplicand pe termen mediu şi lung o politica de administrare a spaţiilor verzi responsabila din punct de vedere ecologic.

Privitor la vegetaţia urbana, studiile care analizeaza relaţia acesteia cu condiţiile de vant indica urmatoarele:
# Arborii poziţionaţi in grupuri supravieţuiesc mult mai bine decat cei care cresc individual, izolat,
# Cu cat spaţiul destinat dezvoltarii radacinii este mai mare, cu atat este mai puţin probabil ca arborii sa fie doboraţi,
# Rezistenţa la vant difera de la o specie la alta (spre exemplu, molidul (Picea sp.) datorita inradacinarii trasante este uşor dezradacinat de vant),
# Speciile native au o rezistenţa crescuta la doboraturile de vant,
# Probabilitatea ca arborii batrani sa cada la vanturi puternice este mai mare,
# Arborii nesanatoşi/netrataţi corespunzator pe toata durata ciclului de viaţa sunt predispuşi la deteriorari mai accentuate,
# Arborii trataţi corespunzator au o vitalitate şi rezistenţa sporita,
# Arborii cu structura slaba sunt mai vulnerabili la vant (spre exemplu, arborii care au doua sau mai multe trunchiuri de aceeaşi marime au tulpini codominante, acestea dezvolta incluziuni in scoarţa, care reprezinta puncte sensibile intre ramuri şi sunt susceptibile la rupere),
# Deteriorarea sistemului radicular creşte vulnerabilitatea arborilor la vant,
# Un sol cu bune proprietaţi, cum ar fi o adancime adecvata, o masa de apa adanca şi fara compactare creşte rezistenţa arborelui la vant.

Din numeroasele sesizari formulate de-a lungul timpului de Asociaţia Peisagiştilor din Romania – AsoP , Filiala Teritoriala Vest prilejuite fie de lucrari de investiţie pentru creşterea şi modernizarea infrastructurii urbane sau datorate intervenţiilor necorespunzatoare de intreţinere a acesteia, care au afectat integritatea vegetaţiei arboricole din oraşe, reiese faptul ca STRATEGIA DE MANAGEMENT A SPAŢIILOR VERZI ŞI VEGETAŢIEI / DIRECŢIILOR DE MEDIU, din cadrul primariilor sesizate, nu este responsabila şi işi produce efecte contrare celor scontate.

La baza acestor acţiuni nefundamentate stau neactualizarea şi lipsa unor documente directoare, deosebit de importante pentru inţelegerea şi gestionarea efectiva a fondului verde din cuprinsul intravilanului, precum CADASTRUL VEGETAŢIEI şi REGISTRUL SPAŢILOR VERZI DIN INTRAVILANUL LOCALITAŢII.

Coroborate cu intervenţii dintre cele mai nefericite:
# Toaletari radicale greşite (conform literaturii de specialitate) care pericliteaza existenţa şi capacitatea de creştere şi dezvoltare optima a exemplarelor;
# Efectuarea unor lucrari de construcţie, cu afectarea unor parţi ale arborilor (radacina, tulpina sau coroana);
# Introducerea de specii alohtone, pe criterii de cele mai multe ori estetice, in detrimentul speciilor native, valoroase din punct de vedere ecologic, adaptate condiţiilor de clima din regiune şi pretabile mediilor urbane deservite;
# Contractarea de lucrari complexe asupra vegetaţiei, prin intermediul unor companiilor private, care nu deţin personal angajat calificat (peisagişti, arboricultori, ingineri silvici etc.) cu efecte ulterioare dintre cele mai neplacute.

In acest sens, pentru a reduce daunele provocate de fenomenele meteorologice, dar şi pentru a gestiona spaţiile verzi la un nivel corespunzator cu bunele practici din domeniu, se recomanda intocmirea/actualizarea in regim de urgenţa a studiilor directoare (Cadastrul verde, Registrul local al spaţiilor verzi ş.a.), principalele instrumente cu care Direcţiile de Mediu pot gestiona corespunzator spaţiile verzi din intravilanul localitaţii.

Prin natura informaţiilor colectate, acestea ofera informaţii vitale privitoare la starea fitosanitara a vegetaţiei lemnoase şi lucrarilor de intreţinere ce se impun pentru a asigura o condiţie fiziologica buna.
Elaborarea acestor documente este o condiţie sine qua non in perspectiva intreţinerii şi gestionarii adecvate a vegetaţiei.
Mai mult, realizarea celor doua instrumente menţionate este impusa de legislaţia specifica in vigoare (Legea 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localitaţilor).

In completarea acestor documente, asociaţia recomanda consultarea:
# GHIDULUI DE BUNA PRACTICA PENTRU ADMINISTRAREA SPAŢIILOR VERZI (2017) , elaborat de Asociaţia Peisagiştilor din Romania-AsoP şi co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeana extinsa
# INSTRUCTIUNI PENTRU PREGATIREA DIN PEPINIERA SI INTRETINEREA ARBORILOR STRADALI, PE BAZA RETETELOR ELIBERATE DUPA EFECTUAREA ANALIZELOR FOLIARE SI APLICAREA TAIERILOR ADECVATE (2014) , elaborat de ing. I. Lupu (dendrolog) – fost Presedinte al Asociatiei Dendro-Ornamentale „Anastasie Fatu”, Iasi.

Asociaţia Peisagiştilor din Romania – AsoP, Filiala Teritoriala Vest recomanda de asemenea şi folosirea unor instrumente de actualitate de tip baza de date precum Planul anual de gestionare al arborilor şi arbuştilor de talie mare, instrument care implica o actualizare in timp real a situaţie la zi a vegetaţiei urbane.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.