Perchezitii cu.... ATV-uri, bormasini, flexuri, drujbe, motocoase

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 13.08.2014 16:28 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Trei autovehicule indisponibilizate, peste 1000 de euro si mai multe bunuri au fost ridicate de politistii timiseni, in urma perchezitiilor efectuate la persoane banuite de talharie si furt calificat.

Politistii Serviciului de Investigatii Criminale, cu sprijinul luptatorilor din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale, pe Azi, 13 august a.c., au efectuat 3 perchezitii pe raza judetului Timis, la persoane banuite de comiterea a doua talharii si doua fapte de furt calificat.

Patru tineri cu varste de 25 si 26 de ani, toti din judetul Timis, au fost depistati si condusi la audieri, trei dintre acestia fiind banuiti de comiterea faptelor.

Din cercetari a reiesit ca, in perioada iunie-august a.c., acestia ar fi sustras diferite bunuri din ferme agricole situate pe raza judetului Timis, producand un prejudiciu de aproape 40.000 de lei.

La doua dintre faptele comise, tinerii ar fi folosit violenta fizica pentru a sustrage bunurile sau pentru a-si asigura scaparea de la locul faptei.

In urma perchezitiilor, de la domiciliile celor in cauza, politistii au ridicat peste 1000 de euro, 38 de scule electrice (bormasini, flexuri, drujbe, rotopercutoare, fierastraie, etc.), cinci aparate cu electrosocuri, un compresor cu aer comprimat si sase telefoane mobile, bunuri susceptibile a fi provenite din infractiuni.

Totodata, au fost indisponibilizate trei autovehicule, doua autoturisme si o remorca, despre care exista suspiciuni ca ar fi fost folosite la comiterea faptelor.   

Tinerii au fost retinuti pentru 24 de ore si introdusi in arestul I.P.J. Timis.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.