Perchezitii la firme fantoma din Prahova, Giurgiu, Vrancea, Tulcea si Timis

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 11.06.2013 14:12 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 15 persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
In acest sens, procurorii DIICOT efectuează un număr de 15 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Prahova -10, Giurgiu -1, Vrancea -2, Timiş -1 şi Tulcea -1, la locuinţele învinuiţilor precum si la sediile unor societăţi comerciale.
Membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând  un număr de 8 societăţi comerciale, pentru  derularea, în mod ilegal, de activităţi de comerţ cu produse energetice.
Astfel, ca mod de operare, învinuiţii au înfiinţat în Bulgaria societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România.
În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor si impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale, tip „fantomă”, controlate de către membrii grupării.
Prejudiciul total cauzat prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat este de circa 4.000.000 de Euro.
La sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti vor fi conduse 20 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor faţă de învinuiţi sa fie dispuse masurile legale in cauza.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.