Peste 400 de lugojeni s-au dat la pedala

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 05.11.2012 13:25 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Lugoj - Duminică, 4 noiembrie, organizatorii campaniei „Lugojul Pedalează” au împărţit primele numere de bicicletă pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din oraş.După ce fiecare dintre cei prezenţi şi-a înmatriculat bicicleta, cei aproximativ 400 de lugojeni au pornit într-o tură pe traseul Casa de Cultură a Sindicatelor - Podul de fier - splaiul Coposu, str. Timişoarei, OMV, str. 1 Decembrie, Bucegi, sens giratoriu Caransebeşului, N. Bălcescu, Brediceanu, parcul „G. Enescu”.

La sfârşitul turei, toţi cei prezenţi au realizat o poză de grup în parc, iar cei mai îndrăzneţi s-au urcat pe slake-line-ul montat de organizatori.
Alături de lugojeni, în plimbarea de duminică au fost şi câţiva timişoreni de la Cycle Chic.
Campania "Lugojul Pedalează" este organizată de Clubul de Turism Concordia şi susţinută de Redeşteptarea şi Junior Chamber International Lugoj.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.