Plangere penala impotriva liderului PSD Ilie Sarbu. Complicitate la omor calificat!

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 24.05.2014 23:37 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Fostul senator PSD, Marian Valer, a facut plangere penala impotriva liderului PSD, senatorul de Timiş Ilie Sarbu, tatal europarlamentarului Daciana Sarbu şi, evident, socrul premierului Victor Ponta.

Fostul senator PSD de Satu Mare il acuza de colaborare cu Securitatea şi de faptul ca fostul consilier al Mitropoliei, Sarbu Ilie, a inchis si a baricadat usile catedralei astfel ca mai multi oameni, care au incercat si au sperat sa se salveze in catedrala, au cazut secerati de gloante, inregistrandu-se sase morti si zeci de raniti.

Catre
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Domnului procuror general Tiberiu Nitu

Subsemnatul Marian Valer, cu domiciliul in municipiul Satu Mare str. Mircea cel Batran bl C 26 ap. 19 judetul Satu Mare, senator in Parlamentul Romaniei, ales in Circumscriptia electorala nr. 32 Satu Mare, Colegiul nr.1, CNP 1600802124052, va inaintez prezenta

                                    SESIZARE PENALA

solicitandu-va sa efectuati cercetari fata de numitul Sarbu Ilie, senator in Parlamentul Romaniei, avand locul de munca cunoscut in Bucuresti Calea 13 Septembrie nr.1-3 Sectorul 5, sub aspectul savarsirii infractiunilor de fals in declaratii si complicitate la omor calificat, prev. si ped. de art.330 si de art.187 alin.1 lit.f din Codul penal, cu aplic. art.37 alin.1 din Codul penal.

                        Motive:  

In fapt:

Originar din judetul Caras-Severin, numitul Sarbu Ilie, poreclit „Parintele”, este licentiat in teologie si stiinte economice, absolvind Seminarul Teologic din Caransebes si Facultatea de Stiinte Economice din Timisoara. In perioada 1976-1978, susnumitul a activat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebes, iar in perioada 1978-1981 a detinut functia de director la acest seminar. In perioada 1981-1991, susnumitul a activat in calitate de consilier economic la Mitropolia Ortodoxa a Banatului din Timisoara. In perioada 1991-2001, susnumitul a derulat afaceri in domeniul comertului, agriculturii si moraritului, detinand functia de director general la firma germana SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timisoara .

Incepand din anul 2000 si pana in prezent, numitul Sarbu Ilie a detinut o serie de functii politice si administrative de demnitate publica. Astfel, in perioada 1.01-31.12.2000 a detinut functia de presedinte al Consiliului Judetean Timis. In perioada 2001-2004 a detinut functia de ministru al Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale in Guvernul PSD condus de primul ministru Nastase Adrian. In 2004, in 2008 si in 2012 susnumitul a candidat si a fost ales senator in Parlamentul Romaniei in Circumscriptia electorala Timis. Susnumitul este membru al Partidului Social Democrat si a detinut functia de vicepresedinte al PSD, iar actualmente detine functiile de lider al Grupului parlamentar al PSD din Senatul Romaniei si de membru al Biroului Permanent National al PSD. In cursul anului 2008 susnumitul a detinut temporar functia de presedinte al Senatului Romaniei. Susnumitul este cunoscut drept tatal europarlamentarului Sarbu Daciana, candidat pe lista Aliantei electorale PSD – UNPR – PC la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 si ca socru al actualului prim-ministru al Guvernului Romaniei, Ponta Victor, presedintele Partidului Social Democrat.

In exercitarea atributiilor parlamentare, mi-au parvenit relativ recent, de la fosti ofiteri ai Departamentului Securitatii Statului, informatii de o gravitate deosebita din care se contureaza savarsirea de catre numitul Sarbu Ilie, fost si actual demnitar de rang inalt al statului roman, a infractiunilor de fals in declaratii si complicitate la omor deosebit de grav, astfel ca atat in calitate de cetatean cat si in calitate de parlamentar am atat obligatia morala cat si obligatia legala de a sesiza institutiile abilitate, recte Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru a efectua cercetarile de rigoare:

I. In anul 1976 numitul Sarbu Ilie a fost recrutat ca informator in probleme „culte – secte”, in reteaua Directiei a I-a a Securitatii ( structura cu atributii explicite de politie politica), fiindu-i intocmit dosar Fond R ( retea ) sub numele conspirativ „Ovidiu Marinescu”. Ulterior, socrul sau, care era colonel in Securitatea Statului, l-a recomandat Centrului de Informatii Externe ( serviciul de spionaj extern) pentru a-l lua in pregatire in vederea trimiterii la post in strainatate.

Seful grupei teritoriale Timisoara a Centrului de Informatii Externe, colonelul Crisan Aurel, a primit ordin sa se ocupe de pregatirea numitului Sarbu Ilie in vederea incadrarii ca ofiter acoperit in aparatul de informatii externe al Securitatii Statului. In acest sens, colonelul Crisan Aurel l-a prezentat si l-a recomandat elogios reprezentantilor liniilor de activitate externa din Centrala, iar, dupa evaluarea si testarea sa pe mai toate liniile si spatiile spionajului, susnumitul a fost stabilizat in legatura colonelului Nadejde Nicolae, care l-a predat apoi colonelului Gaina Constantin, ambii facand parte din UM 0544/102. Conform surselor, colonelul Nadejde Nicolae a fost implicat, impreuna cu locotenent-colonelul Nica Sergiu, seful UM 0544/R, colonelul Diaconescu Ion si maiorul Vitescu Andrei s.a., in operatiuni de intimidare a unor persoane incomode politic din emigratia romana din Occident, asupra caror s-au realizat ori simulat atentate ( Nicolae Penescu, fondatorul Consiliului National Roman din exil – Franta, Virgil Tanase, Serban Orascu si Emil Georgescu, angajati ai postului de radio Europa Libera, medicul Ion Serban si inginerul Rudolph Bruchner, fosti ofiteri de Securitate, care au defectat la inamic, primul stabilindu-se in Elvetia iar al doilea in Republica Federala Germania.

In timp ce se afla in stagiu de formare ca agent ilegal clandestin al unei unitati deplin conspirate a Centrului de Informatii Externe al Departamentului Securitatii Statului si indeplinea functia de consilier al Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, numitul Sarbu Ilie a fost trimis in misiuni informative externe, dar si de verificare si acomodare in climat contrainformativ ostil, pe teritoriul unor state occidentale ( Elvetia, Anglia, Republica Federala Germania). Din documentele arhivate in dosarul operativ „GUGULANUL” de catre colonelul Gaina Constantin, fost ofiter recrutor si formator de agenti clandestini in UM 0544/102 Bucuresti, mentinut in activitate si dupa 1989, rezulta ca ofiterul deplin conspirat ( O.D.C. ) Sarbu Ilie a fost masrutizat in anii 1984-1985 in Elvetia, pentru controlul referentului informatii externe ( R.I.E.) Ciubotea Dan Ilie ( actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane), care era profesor si director adjunct la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elvetia) si profesor asociat la Institutul Ecumenic din Geneva si Fribourg ( Elvetia ). In anul 1989 numitul Sarbu Ilie a fost trimis in Anglia avand ca obiectiv crearea de relatii de interes operativ utile sustinerii biografiei de acoperire sub care urma sa fie naturalizat intr-un spatiu occidental.

Sub criptonimul „Ovidiu Marinescu”, numitul Sarbu Ilie a continuat si colaborarea cu organele interne ale Securitatii Statului, furnizand un volum consistent de informatii – note olografe – opisate in dosarul personal de informator, arhivat la Fondul „Retea”. Fiind apreciat ca „informator valoros”, a fost preluat in legatura personala a adjunctului sefului Securitatii Judetului Timis, care l-a utilizat in mai multe probleme: „activitati dusmanoase regimului politic desfasurate sub acoperirea cultelor si sectelor religioase”, „legaturi cu reprezentantele straine”, „vest-germani”,s.a.

Ofiterul deplin conspirat Sarbu Ilie a fost in legatura colonelului Gaina Constantin si dupa evenimentele din decembrie 1989, inclusiv in perioada in care colonelul Gaina a activat la Directia Generala de Informatii si Protectie Interna a Ministerului de Interne . In perioada 1991-2001, cand ofiterul deplin conspirat Sarbu Ilie a detinut functia de director general la SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timisoara, colonelul Gaina i-a valorificat noile posibilitati informative asigurandu-i pregatirea specifica de misiune si pe perioada specializarilor efectuate in Germania ( in 1994 ). Totodata, susnumitul a fost folosit sporadic pentru cercetarea informativa a mediilor politice din Romania.

Dupa incadrarea colonelului Gaina Constantin la Directia Generala de Informatii si Protectie Interna, acesta i-a raportat sefului directiei, chestorul Ardelean Virgil, ca l-a avut in legatura pe numitul Sarbu Ilie si a solicitat aprobarea sa-l mentina in contact operativ, cu inregistrare in evidenta ofiterilor acoperiti ai DGIPI. In perioada in care numitul Sarbu Ilie a detinut functia de ministru al Agriculturii, Padurilor si Dezvoltari Rurale in Guvernul Nastase, colonelul Gaina Constantin a exercitat, inclusiv la solicitarea sefului DGIPI, un trafic de influenta sistematic pe langa numitul Sarbu Ilie, pana la un moment dat, cand dupa consultarea prealabila a primului ministru Nastase Adrian si a directorului SRI, Timofte Radu, susnumitul nu a mai dat curs interventiilor. Deranjat de refuz, chestorul Ardelean Virgil a deconspirat calitatea secreta a politicianului Sarbu Ilie, facandu-l astfel vulnerabil la influente si presiuni, inclusiv fata de un serviciu strain, in legatura caruia se afla si Ardelean Virgil. Dupa ce chestorul Ardelean Virgil a deconspirat existenta dosarului operativ a numitului Sarbu Ilie, acesta a fost pus in dependenta de fortele politice adverse si folosit, ca agent de operatiune clandestina, pentru dezbinarea si slabirea conducerii Partidului Social Democrat, respectiv pentru controlul politic si manipularea stangii social-democrate .

Avand in vedere ca numitul Sarbu Ilie a completat si semnat, cu ocazia investirii in functiile de presedinte al Consiliului Judetean Timis, de ministru al Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale si de presedinte al Senatului Romaniei, precum si cu ocazia depunerii candidaturii pentru Senatul Romaniei in anii 2004, 2008 si 2012, declaratii in care a consemnat ca nu a avut calitatea de colaborator al Securitatii ca politie politica, consider ca se impun a fi efectuate cercetari sub aspectul savarsirii, in concurs real,a unui numar de sase infractiuni de fals in declaratii, prev. si ped. de art. 330 din Codul penal, cu aplic. art. 37 alin.1 din Codul penal.

Mentionez ca dosarul respectiv mapa anexa cu informatiile furnizate si actiunile realizate de numitul Sarbu Ilie au fost evaluate de Comisia Speciala Tripartita (compusa din presedintele Comisiei parlamentare de control a Serviciului Roman de Informatii, presedintele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si directorul Secretariatului General de la SRI ) in anul 2004, cand s-a stabilit regimul special si destinatia unor categorii de dosare excluse accesului, desi nu mai privesc securitatea nationala, ori gresit incadrate ca fara legatura cu securitatea nationala.

II. In timpul evenimentelor sangeroase de la Timisoara din decembrie 1989, fara a avea sarcini in acest sens, din pur exces de zel, numitul Sarbu Ilie a raportat, de mai multe ori pe zi, legaturii sale operative ierarhic superioare din Centrul de Informatii Externe tot ce afla si avea in raza vizuala de observatie din perimetrul Catedralei Mitropolitane Ortodoxe . In data de 17 decembrie 1989, cand, la ordinul si exemplul personal al generalului Chitac Mihai din Ministerul Apararii Nationale, a fost declansat foc de arme automate asupra populatiei civile din Piata Catedralei, multimea s-a retras sa se adaposteasca in catedrala. Din propria initiativa, consilierul Mitropoliei, Sarbu Ilie, a inchis si a baricadat usile catedralei astfel ca mai multi oameni, care au incercat si au sperat sa se salveze in catedrala, au cazut secerati de gloante, inregistrandu-se sase morti si zeci de raniti.

Aflat in strainatate, la un congres ecumenic international, Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, i-a comunicat numitului Sarbu Ilie, dupa represiunea armata din Piata Catedralei, sa nu-l implice in deciziile si actiunile sale. Totodata, din centrala UM 0544/102, seful colonelului Gaina Constantin i-a ordonat acestuia sa intrerupa imediat orice initiativa a numitului Sarbu Ilie, deoarece evenimentele in desfasurare nu privesc ordinul sau de misiune si nici competentele Departamentului Securitatii Statului, contravenind ordinului expres al sefului acestuia de neimplicare impotriva actiunilor populatiei.

Avand in vedere inlesnirea catre de numitul Sarbu Ilie a actiunii de represiune armata impotriva populatiei din Piata Catedralei din Timisoara in data de 17 decembrie 1989, soldata cu sase morti si zeci de raniti, si tinand cont ca, in cursul anului trecut, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a redeschis dosarele privind evenimentele sangeroase din decembrie 1989, consider ca se impun a fi efectuate cercetari fata de susnumitul sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la omor calificat, prev. si ped. de art.187 alin 1 lit.f din Codul penal

Mentionez ca generalul Chitac Mihai a fost condamnat definitiv in 2008 la 15 ani de inchisoare si degradare militara pentru infractiunea de omor deosebit de grav, referitor la implicarea sa in reprimarea sangeroasa a manifestantilor civili de la Timisoara in decembrie 1989.

In drept, imi intemeiez sesizarea pe prevederile art. 223 din Codul de procedura penala rap la art. 330 si art. 187 alin.1 lit.f din Codul penal, cu aplic. art.37 alin.1 din Codul penal.

Satu Mare, 22.05.2014                                             Marian Valer

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.