Ploaia torentiala a spalat Timisoara de 90 tone de deseuri si nisip

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 25.08.2015 10:31 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Ploile torenţiale au adus peste 90 de tone de deşeuri şi nisip la staţia de epurare a oraşului Timişoara.

In seara zilei de joi, 20 august, staţia de epurare a preluat, din cauza aversei de ploaie, cantitaţi foarte mari de apa uzata, intr-un timp scurt.
Seara, intre orele 20 şi 23, staţia a funcţionat la un varf de debit de 24.300 de litri pe secunda, adica 87,5 milioane de litri pe ora, ceea ce inseamna de 12 ori mai mult decat in mod obişnuit şi de doua ori mai mult decat debitul Begai.
Tot in seara zilei 20 august, in urma ruperii de nori, in cateva ore, la staţie s-au adunat 35 de tone de deşeuri din plastic, textile etc. şi 30 de tone de nisip.
Apoi, in urma ploii de sambata, 22 august, s-au mai adunat inca 30 de tone de nisip.
Lucratorii staţiei au trebuit, in cateva randuri, sa elibereze gratarele staţiei de scanduri şi alte deşeuri voluminoase care au ajuns acolo din reţeaua de canalizare.

Reteaua de canalizare, avand o lungime de aproximativ 500 km, functioneaza gravitational si colecteaza atat apele reziduale, cat si cele provenite din ploi, transportandu-le catre statia de epurare a apei uzate.
In cazul averselor puternice, pot fi depaşite, pentru scurt timp, capacitaţile de preluare proiectate.
Reţeaua se poate bloca şi din cauza patrunderii accidentale sau intentionate a materialelor de constructii sau a altor deşeuri voluminoase.

Staţia de epurare a Timişoarei, o investiţie de 35 de milioane de Euro, pusa in funcţiune in anul 2011, a funcţionat normal in toata aceasta perioada.
Deşeurile aruncate in canalizare şi ajunse in staţia de epurare ingreuneaza insa procesul tehnologic şi pun in pericol utilaje scumpe.

Aquatim face apel la toţi cetaţenii Timişoarei sa nu arunce in reţeaua de canalizare a oraşului obiecte sau substanţe care duc la colmatarea ori la defectarea ei.

In imagini, deşeurile adunate la staţia de epurare dupa ploaia din 20 august. Scandura s-a oprit pe unul din gratarele staţiei...

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.