Politia Locala vrea sa inchida trei cluburi

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 12.02.2013 12:57 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie Comercială şi Protecţia Mediului, precum şi cei ai Biroului Intervenţie Rapidă au acţionat din nou în ultima perioadă, în special pe timp de noapte, pentru verificarea modului în care societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în Campusul Universitar respectă prevederile HCL 193/2012 referitoare la comercializarea de alcool, orarul de funcţionare şi afişarea de preţuri sau orar.

Dar şi cele referitoare la depăşirea nivelului de zgomot în special la localurile şi cluburile din zona centrală conform Legii 61/1991 republicată, unde s-a acţionat împreună cu inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică, aceştia făcând măsurători în acest sens.

Astfel, în Complexul Studenţesc au fost aplicate într-o singură noapte cinci sancţiuni de câte 1000 lei celor care comercializau alcool după închiderea localurilor, dar şi celor care nu au respectat orarul de funcţionare.
În cazul în care societăţile vor mai fi depistate în această situaţie se va trece la propunerea de suspendare a activităţii.

În zona centrală, în urma măsurătorilor s-a stabilit că trei cluburi au depăşit  nivelul de zgomot, fiind de asemenea, sancţionate cu câte 1000 lei conform Legii 61/1991 republicată, iar în aceste cazuri, pentru că situaţia s-a repetat, se va propune închiderea locaţiilor respective.
Este vorba despre cluburi care funcţionează pe str. Lucian Blaga, str. Mărăşeşti, str. Palanca – toate din zona Piaţa Unirii.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.