Politisti la judecata

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 21.09.2012 12:59 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au finalizat cercetările într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi au dispus, la data de 20.09.2012, trimiterea în judecată a inculpaţilor BANDULA RADU-IOAN (în stare de arest preventiv) şi DINA CRISTIAN-MARIUS,

ambii subofiţeri de poliţie.
Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt:
În calitate de agenţi de poliţie cu atribuţiuni de poliţie rutieră, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, inculpatul BANDULA RADU-IOAN (în prezenţa colegului său de echipaj, inculpatul DINA CRISTIAN-MARIUS) a pretins şi primit suma de 400 lei de la un investigator sub acoperire, în scopul de a nu-i aplica sancţiunea contravenţională corespunzătoare normelor legale pe care acesta din urmă le încălcase şi de a nu-i suspenda permisul de conducere.
Dosarul a fost înaintat, spre soluţionare, Tribunalului Timiş.

***

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au finalizat cercetările într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi fals intelectual şi au dispus, la data de 20.09.2012, trimiterea în judecată a inculpatului Negoiţă Dumitru-Cristian, agent de poliţie.
Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că, în calitate de agent de poliţie cu atribuţiuni de poliţie rutieră, în timp ce efectua serviciul de patrulare, inculpatul a primit suma de 300 lei de la un investigator sub acoperire, în scopul de a nu-i aplica sancţiunea contravenţională corespunzătoare normelor legale pe care acesta din urmă le încălcase şi de a nu-i suspenda permisul de conducere. Totodată, inculpatul a menţionat în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie date nereale cu privire la natura faptei comise.

 

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.