Primarul de la Farliug, trimis in judecata de DNA

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 13.12.2011 14:29 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
BORDUZ IOAN, primar al comunei Fîrliug, judeţul Caraş Severin, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată,
- deturnare de fonduri, în formă continuată,
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, săvârşită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene,
UDROIU SORIN IONUŢ CLAUDIU, administrator al SC Banatica Group SRL, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată,
- deturnare de fonduri, în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, săvârşită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată;
CRIŞAN CRISTIAN EUSEBIU, director tehnic SC Banatica Group SRL, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, săvârşită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, săvârşită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;
NICORICI COSMIN, administrator SC M-Proiect Consulting SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi mărturie mincinoasă,
OLAR MIRCEA DUŞAN, coordonator transport SC Antrepriza Duşan şi Fiul SRL, DAMIAN ILIE ADRIAN, administrator SC Pieţe Reşiţa SRL, DUMA DURĂIN IONELA, administrator SC Mike Security SRL, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2007, între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi Consiliul Local Fîrliug, judeţul Caraş-Severin, reprezentat de inculpatul Borduz Ioan, în calitate de primar al comunei Fîrliug, a fost încheiat contractul de finanţare nerambursabilă ce are ca obiect punerea în practică a proiectului intitulat 'Reţeaua transfrontalieră de sprijin pentru dezvoltarea agriculturii', fondurile financiare europene fiind alocate prin Programul de vecinătate PHARE CBC România Serbia 2006. Obiectivul acestui proiect îl reprezintă, în principal, sprijinirea dezvoltării şi promovării produselor cu specific local, promovarea consumului acestora şi comercializarea acestora pe pieţele europene, întărirea colaborării între autorităţile locale şi promovarea cooperării transfrontaliere.
În cadrul acestui proiect, inculpatul Borduz Ioan, în calitate de manager de proiect, a semnat mai multe contracte de lucrări, bunuri şi servicii, între care şi cel privind organizarea unui festival agricol, contractul fiind încheiat între Consiliul Local şi SC Banatica Group SRL, reprezentată de administratorul Udroiu Sorin Ionuţ Claudiu. În vederea calificării firmei sale la această licitaţie, inculpatul Udroiu Sorin Ionuţ Claudiu a inclus în documentaţia de ofertă un contract de prestări servicii pe care l-a falsificat şi în care a consemnat în mod eronat că firma sa (ce are ca principal obiect de activitate lucrările de construcţii) a mai organizat un festival similar.
Anterior desfăşurării festivalului prevăzut în proiect, firma inculpatului Udroiu Sorin Ionuţ Claudiu a efectuat, în folosul comunei Fîrliug, lucrări de amenajare a unei pieţe, lucrări care au fost realizate fără încheierea vreunui contract şi fără a fi incluse în proiectul respectiv. Pentru ca SC Banatica Group SRL să îşi recupereze totuşi contravaloarea acestor lucrări, inculpatul Borduz Ioan a plătit acestei firme, în calitatea sa de manager de proiect, sumele de 52.994,69 euro (provenite din fondurile PHARE) şi 74.659,48 lei (provenite din bugetul naţional) pentru organizarea festivalului agricol prevăzut în proiect.
Pentru a justifica organizarea acestui festival şi pentru a ascunde schimbarea destinaţiei fondurilor europene în modalitatea descrisă mai sus, inculpaţii Udroiu Sorin Ionuţ Claudiu şi Crişan Cristian Eusebiu au întocmit în fals cinci contracte de achiziţii de servicii şi patru facturi fiscale, înscrisuri confirmate şi de Borduz Ioan, în care au consemnat în fals că o parte din activităţile la care se obligase SC Banatica Group SRL au fost realizate de alte societăţi comerciale. Din partea firmelor pretins prestatoare de servicii, în cursul lunii februarie 2010, aceste contracte au fost semnate de inculpaţii Damian Ilie Adrian, Olar Duşan Mircea, Duma Durăin Ionela Veronica şi Nicorici Cosmin, ca reprezentanţi legali ai respectivelor firme. Toate aceste documente false au fost prezentate reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu prilejul verificărilor efectuate de aceştia.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele de 53.727,47 euro (alocată din fonduri PHARE) şi 75.343,82 lei (contribuţia de la bugetul de stat).
În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatului Borduz Ioan.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.