Primele spectacole sold-out la FEST – FDR

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 09.04.2015 15:44 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Cum e sa asculţi hip-hop cu orchestra in cea mai eleganta sala de spectacole din oraş, sub frescele ”teribilului” Kiriacoff – Suruceanu? Teribil, am putea spune.

Aşa cred şi cei 600 de timişoreni care se vor (re)intalni miercuri, 22 aprilie, de la ora 21, in Sala Mare a Teatrului Naţional cu Subcarpaţi + Orchestra.

In trei zile de cand s-au pus in vanzare biletele la concertul care va inchide prima parte a FEST – FDR, spectacolul a fost vandut integral.
De altfel, modulul FDR, ca şi ART OF AGEING - 1st EUROPEAN THEATRE AND SCIENCE FESTIVAL (15-22 aprilie) propun o serie de reprezentaţii de excepţie.

Traduse in cifre, cele doua prime „capitole” ale FEST-FDR arata in felul urmator: 13 spectacole pe texte de teatru romanesc in selecţia teatrologului Oana Borş, 5 coproducţii europene in cadrul Art of Ageing Festival şi 2 spectacole de gala - Maria de Buenos Aires (19 aprilie) şi concertul Subcarpaţi + Orchestra (22 aprilie).

In cadrul FDR, cele mai  premiate trupe de teatru din Romania işi prezinta creaţiile la Timişoara. 

Cinci dintre ele sunt, deja, sold-out:  Amalia respira adanc de Alina Nelega, regia Tudor Lucanu, Teatrul Naţional Cluj, In trafic, un spectacol de Alina Nelega, Teatrul Naţional Targu-Mureş,  Mobila şi durere de Teodor Mazilu, regia Victor Ioan Frunza, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Balcescu”, In parc, un spectacol de Radu Iacoban, Godot Café-Teatru, Bucureşti, De vanzare / For sale, un spectacol de Gianina Carbunariu, Teatrul Odeon, Bucureşti.
 
Biletele se pot achiziţiona de la Agenţiile Teatrului Naţional sau online, pe www.tntimisoara.com.
 
Foto : Adrian Piclişan / TNTm

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.