Proiecte POR de 550 milioane euro in Regiunea Vest

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 30.12.2011 17:15 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timisoara - Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat, pe parcursul lunii decembrie a acestui an, 15 contracte de finanţare pentru proiecte din Regiunea Vest ce primesc fonduri nerambursabile prin Regio– Programul Operaţional Regional. Cele 15 proiecte cumulează o valoare totală de aproximativ 64 de milioane euro, dintre care 48 de milioane euro reprezintă valoarea finanţării nerambursabile.

Astfel, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat până în prezent contracte de finanţare pentru 258 de proiecte finanţate prin Regio – Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest. Proiectele contractate cumulează o valoare totală de aproximativ 550 milioane euro, dintre care aproape 400 de milioane euro reprezintă valoarea finanţării nerambursabile. Plăţile efectuate până în prezent, în cadrul proiectelor contracte în Regiunea Vest, depăşesc 100 milioane euro.

În consecinţă, gradul de contractare din cadrul programului, la nivelul Regiunii Vest, la sfârşitul anului 2011, a ajuns la aproape 95% din alocarea financiară pentru regiune.
Proiectele pentru care se vor semna contractele de finanţare în prima parte a anului 2012 vor determina un grad de contractare de 100% din alocarea financiară.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest actualizează, cu frecvenţă săptămânală, stadiul implementării Regio – Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest. Astfel, detalii suplimentare cu privire la implementarea programului în regiune se găsesc pe pagina de internet a agenţiei, www.adrvest.ro, la butonul POR 2007 – 2013, secţiunea Informare şi publicitate POR şi helpdesk.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.