Protest violent cu ranga in Casa Domnului

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 09.04.2012 15:04 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - La data de 8 aprilie 2012, în jurul orei 15.20, poliţiştii Secţiei 1 au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat a distrus două vitrine ale raionului de comercializare a publicaţiilor religioase din incinta Catedralei Mitropolitane Timişoara.
De urgenţă la faţa locului s-a deplasat o patrulă auto iar din primele verificări s-a stabilit că H. Viorel, de 37 de ani, a distrus cu un drug metalic de aproximativ 1,5 m două vitrine din sticlă ale raionului de comercializare a publicaţiilor religioase din incinta Catedralei Mitropolitane Timişoara fapt pentru care a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.
Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri fiind reţinut pe bază de ordonanţă.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că H. Viorel a recurs la acest gest datorită nemulţumirii faţă de autorităţile locale care i-au refuzat cererile de autorizare a unor manifestaţii de protest de unul singur pentru sensibilizarea cetăţenilor României în ceea ce priveşte schimbarea actualei forme de conducere a ţării.
În cursul acestei zile va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.