Protocol si Eticheta, criza ucraineana si securitate la Universitatea de Vest

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 07.04.2014 16:37 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Institutul Diplomatic Roman, in colaborare cu Universitatea de Vest din Timişoara, organizeaza cursurile de Protocol şi Eticheta şi Criza ucraineana si securitatea la Marea Neagra, in perioada 25-27 aprilie, respectiv 16-18 mai la Timişoara.
Cursurile se adreseaza functionarilor din administratia publica, oamenilor de afaceri, precum si tuturor persoanelor interesate şi vor consta in 14 prelegeri (7 pentru fiecare curs), care vor fi sustinute de lectori cu experienta in diplomatie sau in organizarea vizitelor de stat ai Institutului Diplomatic Roman şi de specialisti recunoscuti in domeniul relatiilor internationale, cu experienta aplicata in diplomatie sau in mediul academic.  
Evenimentele vor avea loc la sediul Universitaţii de Vest din Timişoara, din Bd. Vasile Parvan, nr. 4, in aula salii A03.   
Pentru mai multe detalii legate de inscrieri, documentele necesare, calendar şi structura cursurilor, se poate accesa pagina IDR, la urmatorul link: http://www.idr.ro/UVT.html.
Data limita de trimitere a aplicaţiilor este 10 aprilie.

I. CURS PROTOCOL SI ETICHETA DIPLOMATICA

Dan A. PETRE a fost numit Director General al Institutului Diplomatic Roman in ianuarie 2013. Anterior, a detinut functia de Secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe (12 mai 2012 – 18 ianuarie 2013). De asemenea, Dan A. PETRE a fost Consilier de stat, seful cabinetului diplomatic al Presedintelui Romaniei Emil Constantinescu (1996-2000).
Absolvent al Facultatii de Istorie-Filosofie al Universitatii Bucuresti, diplomat al Ecole de Hautes Etudes en Sciences Sociales de la Paris, visiting reserch fellow al Scolii de Studii Europene a Universitatii Sussex, UK si al Université Libre de Bruxelles, Dan PETRE a predat la Universitatea din Bucuresti – Facultatea de Stiinte Politice si la sectia de Relatii Internationale si Studii Europene a Facultatii de Litere – si a fost lector invitat la Universitatea Nationala de Aparare – Colegiul de Operatii Multinationale si Colegiul National de Aparare. A fost cercetator senior la Institutul Diplomatic Roman, unde a sustinut numeroase prelegeri.
Autor a numeroase articole stiintifice si publicistice, Dan A. PETRE a fost decorat de Presedintele Romaniei pentru serviciile aduse cu Ordinul National “Serviciul Credincios” in grad de Mare Ofiter si detine alte ordine acordate de mai multe tari.

Theodor Paleologu, fost elev al Ecole Normale Supérieure, a studiat filozofia la Universitatea Paris I Sorbonne si este doctor in filozofie politica al Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales si al Universitatii din Munchen. A fost fellow la Harvard, Notre Dame si Wissenschaftskolleg zu Berlin, a predate la Boston College, Deep Springs College. European College of Liberal Arts de la Berlin si Universitatea din Copenhaga. A fost ambassador al Romaniei in Danemarca si Islanda si Ministru al Culturii. In present este deputat.

Ioan Iclenzan-Dimitriu a ocupat functia de consilier si adjunct al Sefului Protocolului Prezidential, director al Secretariatului General din Ministerul Afacerilor Interne si director general adjunct al Directiei Generale Integrare si Relatii Internationale din cadrul aceluiasi minister. Detine numeroase ordine si decoratii, printre care: Ordinul Infante Dom Enrique in grad de ofiter, conferit de Presedintele Republicii Portugheze, Ordinul National Serviciul Credincios in grad de ofiter, conferit de Presedintele Romaniei sau Ordinul Vulturului Aztec in grad de venera, conferit de Presedintele Mexicului.

II. CURS CRIZA UCRAINEANA SI SECURITATEA LA MAREA NEAGRA

Ruxandra Ivan este conferenţiar la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti si cercetator la Institutul Diplomatic Roman. In 2007 a sustinut teza de doctorat La politique étrangere roumaine, 1990 – 2006: Acteurs, processus, résultats la Universitatea Libera din Bruxelles, in cotutela cu Universitatea din Bucuresti (coordonatori: Prof. Jean-Michel de Waele, Prof. Daniel Barbu). A lucrat la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti din 2003, mai intai ca preparator, apoi ca asistent, iar din 2007 ca lector. In anul 2007 a lucrat ca expert la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului in Romania, iar din 2008 este cercetator la Institutul Diplomatic Roman. Este de asemenea cercetator asociat la Centre d'Etude de la Vie Politique (CEVIPOL) la Universitatea Libera din Bruxelles. Coordoneaza seria de Relatii Internationale a Editurii Institutul European (din 2007), este secretar de redactie la Analele Universitatii din Bucuresti – seria Stiinte Politice si face parte din colegiul redactional al revistei Studia Politica. Romanian Political Science Review. Din 2005, este lector invitat la mai multe universiati din tara si strainatate (Univ. „Alexandru Ioan Cuza”, Iasi; Univ. „Ovidius”, Constanta, Univ. „Cheik Anta Diop”, Dakar; Universitatea Libera din Bruxelles).  
Domenii de specializare: politica externa romaneasca (1945-prezent), teoria relatiilor internationale, politica regionala in zona Marii Negre.  
Domenii de interes, in prezent: perspective deconstructioniste in teoria relatiilor internationale; discurs securitar si mecanisme de represiune in democratiile occidentale; tendinte de regionalizare la Marea Neagra; suveranitate si interventie umanitara/responsabilitatea de a proteja.  

Armand Goşu  - doctorat in istoria Rusiei (Moscova, 1998), conferenţiar universitar Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. Preda cursuri de Istoria politica a URSS, Politica externa a URSS şi a Federaţiei Ruse, Evoluţii politico-diplomatice in spaţiul ex-sovietic. A fost corespondent BBC World Service la Moscova (1995-1998, 1999-2000). In prezent este redactor şef la revista 22.

Ileana Racheru este cercetator specializat in spatiul ex-sovietic la Institutul Diplomatic Roman. Este absolventa a unui master in Relatii Internationale si  doctorand la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti cu o teza despre analiza politicii externe a Republicii Moldova. A lucrat ca redactor de politica externa la revista 22 . Este co-autoare a volumului Caucazul de sud dupa 20 ani. Regimuri politice, securitate , energie (Curtea Veche : 2011) si autoare a unor articole stiintifice si de presa despre evolutiile politice din fostul spatiu-sovietic. A participat la  conferinte, simpozioane si mese rotunde din Romania si din strainatate.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.