Radu-Alexandru Nica – nominalizat la Premiul UNITER

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 28.02.2012 13:07 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Regizorul Radu-Alexandru Nica a fost nominalizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) la Premiul pentru cea mai bună regie, pentru montarea spectacolului „Mountainbikerii“, de Volker Schmidt, producţie a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST),care a avut premiera la începutul anului 2011.

Radu-Alexandru Nica a primit în 2005 Premiul UNITER pentru debut, pentru spectacolul „Nora“, după Ibsen, montat la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu. A studiat Regia la Cluj şi la München. În calitate de regizor invitat a montat pe scene prestigioase din ţară, precum Teatrul Odeon din Bucureşti şi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, dar şi în străinătate. De la începutul stagiunii 2011/2012 este director adjunct artistic al Teatrului German de Stat Timişoara.

În aceeaşi categorie a premiilor UNITER au fost nominalizaţi regizorii László Bocsárdi, pentru regia spectacolului „Caligula“, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, şi Silviu Purcărete, pentru regia spectacolului „D’ale carnavalului“, la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu. Juriul de nominalizare a fost alcătuit în acest an din criticii de teatru Monica Andronescu, Ion Cocora şi Ion Parhon.

Premiile vor fi decernate în seara de 23 aprilie 2012, în cadrul unei gale ce va fi transmisă în direct de postul TVR 1 al Televiziunii Române.


PREMIILE SENATULUI ŞI NOMINALIZĂRILE PENTRU PREMIILE GALEI UNITER 2012

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.
Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 27.02.2012, Senatul a acordat următoarele premii:

Premiul de excelenţă: ALEXANDRU TOCILESCU (In memoriam)

Premiul pentru întreaga activitate:

Actor: VALER DELLAKEZA

Au mai fost propuşi: Ion Abrudan, Matei Alexandru, Zeno-Caius Tito Balint, Viorel Baltag, Traian Buzoianu, Petru Ciubotaru, Constantin Cojocaru, Costel Constantin, Damian Crâşmaru, Mihai Gingulescu, Dan Hândoreanu, Vladimir Jurăscu, Jenö Major, Vasile Menzel, Alexandru Mereuţă, Florin Mircea, Levente Nemes, Damian Oancea, Marcel Popa, Ştefan Radof, Alexandru Repan, Traian Stănescu, Anton Tauf, Sergiu Tudose, Eugen Ţugulea, Dionisie Vitcu.

Actriţă: MELANIA URSU

Au mai fost propuse: Mihaela Arsenescu Werner, Monica Baldea, Simona Bondoc, Ioana Bulcă, Florina Cercel, Ibolya Farkas, Irene Flamann, Mihaela Ana Grigoraş, Doina Iacob, Ileana Iurciuc, Rodica Mandache, Virginia Itta Marcu, Adela Mărculescu, Mariana Neagu, Lujza Orosz, Leni Pinţea-Homeag, Ileana Ploscaru, Marinela Popescu, Violeta Popescu, Paula Sorescu Lucian, Alla Tăutu, Mariana Vasile, Raluca Zamfirescu.

Regizor: CRISTIAN HADJI-CULEA

Au mai fost propuşi: Alexander Hausvater, Dan Hândoreanu, Gheorghe Jora, Elemér Kincses, Sergiu Savin, Otto Szombati-Gille.

Scenografie: JUDIT DOBRE-KÓTHAY

Au mai fost propuşi: Marfa Axenti, Ştefania Cenean, Cristina Ciobanu, Luana Drăgoiescu, Klara Labancz, Krisztina Nagy, Eugenia Tărăşescu Jianu, Sándor Winterfeld.

Critică şi istorie teatrală: ŞTEFAN OPREA

Au mai fost propuşi: Zeno Fodor, Mira Iosif, Doru Mareş, Nicolae Prelipceanu, Cristina Rusiecki, Mariana Voicu.

Premiul special pentru muzică de teatru: ARPAD KŐNCZEI

Premiul special pentru teatru de copii: ANCA ZAMFIRESCU

Premiul special pentru teatru de păpuşi: LIVIU STECIUC


Pentru a XX-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, Senatul Uniunii a hotărât ca juriul de nominalizări să fie alcătuit din: Monica Andronescu, Ion Cocora şi Ion Parhon.

Nominalizările pentru această ediţie a Galei Premiilor UNITER sunt următoarele:

Debut

Attila Balogh pentru regia spectacolului Trahinienele de la Teatrul 'Tamási Áron', Sfântu Gheorghe

Raluca Vermeşan pentru rolul Helen din spectacolul XXL la Teatrul ACT, Bucureşti

Cătălin Vieru pentru rolul Hlestakov din spectacolul Revizorul la Teatrul 'Anton Pann', Râmnicu Vâlcea


Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

Argentina de Ilinca Stihi, regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Părintele Arsenie Boca - Taina Iubirii de Ion-Costin Manoliu, regia artistică Nicolae Mărgineanu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Shylock de Gareth Armstrong, regia artistică Răzvan Popa, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune


Cea mai bună scenografie

Vioara Bara pentru scenografia spectacolului Scripcarul pe acoperiş la Teatrul 'Regina Maria', Oradea

Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Ultima zi a tinereţii la Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu

Nikola Toromanov pentru scenografia spectacolului Vizita bătrânei doamne la Teatrul Naţional Bucureşti


Cel mai bun actor în rol secundar

Balázs Bodolai pentru rolul Helmuth von Sachs din spectacolul Aniversarea la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Victor Rebengiuc pentru rolul Matvei Semionovici Şabelski din spectacolul Ivanov la Teatrul 'Bulandra', Bucureşti

Cornel Scripcaru pentru rolul Pavel Kirillici Lebedev din spectacolul Ivanov la Teatrul 'Bulandra', Bucureşti


Cea mai bună actriţă în rol secundar

Ioana Dragoş Gajdo pentru rolul Golde din spectacolul Scripcarul pe acoperiş la Teatrul 'Regina Maria', Oradea

Emőke Kató pentru rolul Else din spectacolul Aniversarea la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Ana Ioana Macaria pentru rolul Nastenka din spectacolul Însemnările unui necunoscut la Teatrul 'Bulandra', Bucureşti


Cel mai bun actor în rol principal

Sorin Leoveanu pentru rolul titular din spectacolul Caligula la Teatrul Naţional 'Marin Sorescu' Craiova

Marian Râlea pentru rolul Saşa Saveliev din spectacolul Îngropaţi-mă pe după plintă la Teatrul 'Bulandra', Bucureşti

Marius Turdeanu pentru rolul Emil Cioran din spectacolul Ispita Cioran la Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu


Cea mai bună actriţă în rol principal

Claudia Ieremia pentru rolul Zoe din spectacolul O scrisoare pierdută la Teatrul Naţional Timişoara

Mariana Mihuţ pentru rolul Bunica din spectacolul Îngropaţi-mă pe după plintă la Teatrul 'Bulandra', Bucureşti

Oana Pellea pentru spectacolul Vocea umană la Teatrul Metropolis, Bucureşti


Cea mai bună regie

László Bocsárdi pentru regia spectacolului Caligula la Teatrul Naţional 'Marin Sorescu'Craiova

Radu Alexandru Nica pentru regia spectacolului Mountainbikers la Teatrul German de Stat Timişoara

Silviu Purcărete pentru regia spectacolului D'ale carnavalului la Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu


Cel mai bun spectacol

Ivanov de Anton Pavlovici Cehov la Teatrul 'Bulandra', Bucureşti

Ultima zi a tinereţii după Tadeusz Konwicki la Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu

Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt la Teatrul Naţional Bucureşti

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.