Revolutia a intrat in greva foamei

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 22.11.2011 20:54 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timisoara - Sâmbătă 19 noiembrie 2011, deputaţii PDL din Timiş au fost invitaţi la un dialog de către toate asociaţiile de revoluţionari locale; demnitarii au promis că la ora 11 se vor întâlni în Timişoara, liderii revoluţionarilor au fost, însă nici un deputat nu s-a prezentat.Duminică 20 noiembrie 2011, domnul senator Raymond Luca, preşedintele Comisiei pentru Problemelor Revoluţionarilor din Parlamentul României şi domnul deputat Niculae Mircovici, secretarul Camerei Deputaţilor, au onorat în Timişoara invitaţia tuturor asociaţiilor de revoluţionari nu numai din judeţul Timiş, ci şi din judeţele vecine: Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara. Întreaga după-amiază a fost dedicată temei fierbinţi: atacarea revoluţionarilor de către actuala coaliţie aflată la putere (din nou, parlamentarii coaliţiei n-au fost, probabil din teamă). 

Revoluţionarii vor îngheţarea indemnizaţiei: Legea 410 / 2011 (imorală şi ilegală, încă nepromulgată de către preşedintele ţării) evident a nemulţumit salariaţii şi pensionarii prin faptul că a prevăzut pentru 2012 “îngheţarea” veniturilor lor, salariaţii şi pensionarii dorind creşterea salariilor şi pensiilor măcar cu rata inflaţiei (estimată la 5%) pe 2012. Revoluţionarii au ajuns mai nemultumiţi, deoarece actul respectiv n-a prevăzut îngheţarea, ci anularea veniturilor lor: adică neacordarea (tăierea integrală - 100%) a indemnizaţiilor lor. Legea 410 / 2011 – deja combătută de către sindicate, pensionari, societate civilă şi oamenii politici responsabili – pe lângă că este imorală e şi discriminatorie. Ce vor revoluţionarii? Vor îngheţarea veniturilor lor (deci nu creşterea indemnizaţiilor, ci doar întoarcerea la normal, aşa cum a fost până acum şi legal, prin Legea recunoştinţei 341 / 2004).
Legea recunoştintei 341 / 2004 a fost votată de ambele camere ale Parlamentului şi a început să se aplice din 2006. Amendarea revoluţionarilor prin Legea 410 / 2011 a fost votată doar de Camera Deputatilor, un abuz flagrant: o cameră anulează ce au votat cele 2 camere. Printre cei 146 de deputaţi de pe lista ruşinii - care de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, în 8 noiembrie 2011, au votat contra revoluţionarilor - au fost 5 deputaţi din Timiş: 3 ai Partidului Democrat Liberal (Gheorghe Ciobanu, Marius Dugulescu, Alin Popoviciu) şi 2 de la grupul minorităţilor naţionale (Ovidiu Ganţ, Duşan Popov).
La căderea dictaturii, vârstele lor – în ordinea tricourilor - au fost de 25, 15, 16, 23 şi 41 ani. Luna aceasta au avut amendamentele contra revoluţionarilor în mapele lor individuale, le-au discutat în grupurile lor parlamentare şi abia în al treilea rând au votat în plenul Camerei Deputaţilor. Nu este o scuză că n-au ştiut ce votează, căci dacă afirmă aşa, înseamnă că-s iresponsabili. Nu este o scuză că aşa le-a cerut partidul. Minoritarii n-au partide; de exemplu, Niculae Mircovici din Timişoara, deputat din partea Uniunii Bulgare din Banat – cinste domniei sale, care şi prin formarea sa militară respectă cultul eroilor – a votat împotriva amendării revoluţionarilor. Pe de altă parte, deputaţii PDL Timiş la ultimul Congres PDL nu l-au susţinut pe Emil Boc la preşedinţia partidului (ci pe Vasile Blaga) iar acum şi din acea cauză raporturile interne PDL dintre ei nu-s prea fericite: dacă totuşi au ascultat de Emil Boc (care la Revoluţie era preşedintele studenţilor comunişti din Cluj), atunci e iresponsabilitate din nou, căci sunt deputaţi din Timiş – locul de unde a pornit Revoluţia ce a schimbat în România dictatura în democraţie – şi contează ascultarea de alegătorii mulţumită cărora sunt la post. Mai mult, de exemplu Marius Dugulescu e fără Dumnezeu: la începutul Revoluţiei din decembrie 1989, răposatul pastor Petru Dugulescu a mobilizat credincioşii în sprijinul preotului Laszlo Tokes iar acum fiul loveşte în memoria tatălui său. Ce diferenţă este între discursul PCR şi PDL? Dacă Ceauşescu ar mai fi trăit, ar fi decorat membrii PDL cu diploma republicii, pentru merite deosebite. Foştii securişti şi activişti comunişti – azi în total mai mulţi decât revoluţionarii – iau şi acum pensii nesimţite. Legea lustraţiei foştilor securişti şi activişti comunişti a fost respinsă, însă prin recentul vot s-a dovedit că lustraţia revoluţionarilor se poate. Coaliţia din jurul lui Emil Boc anunţă că banii ţării vor creşte cu 2% şi isteaţă ar fi - dacă vrea mai mulţi bani – să taie acele pensii nesimţite acum încasate pentru oprimarea poporului de foştii securişti şi activişti comunişti.
Ce urmează? Curând, parlamentarii vor avea în faţă indicatorii bugetari pentru 2012, la vot. Înţelept pentru cei din Timiş ar fi ca să dea un exemplu colegilor, de respect faţă de cei care le-au facut posibilă existenţa carierelor lor: să ceară păstrarea bugetării revoluţionarilor aşa cum a fost până acum. Legea recunoştinţei nu este de protecţie socială, ci este specială. Atacarea Legii recunoştinţei - şi a revoluţionarilor - nu e din motiv bugetar, ci e o atitudine contra revoluţionară: ce deosebire ar fi între dânşii şi foştii comunişti? (O vorbă ce deja circulă e “Boc pentru noi este Ceauşescu 2”). Pe lista de aşteptare mai sunt 4 senatori şi 7 deputaţi din Timiş, al căror vot va fi urmărit cu interes extrem de către cele câteva sute de revoluţionari din Timiş afectaţi.

Domnul Marius Mioc din Timişoara - arestat în Revoluţie - aflat în Bucureşti luni 21 noiembrie 2011 şi marţi 22 noiembrie 2011 la 2 procese consecutive împotriva lui Gelu Voican Voiculescu (colaborator al Securităţii) a sintetizat pe blogul său http://mariusmioc.wordpress.com situaţia actuală, că Eroii nu cerşesc: „Intenţia guvernului e să nu plătească indemnizaţia în 2012, ca o măsură financiară în domeniul bugetar (cu alte cuvinte, că ar fi lipsă de bani pentru anul viitor); dar în 2013, problema va fi iar în discuţie: inevitabil vor fi proteste, nu numai acum dar şi anul viitor, când problema va fi iar pe tapet. Astfel, se intenţionează consolidarea în opinia publică imaginea revoluţionarilor care altă preocupare n-au decât să ceară bani: o metodă deşteaptă pentru compromiterea revoluţionarilor, asta urmărindu-se de multă vreme”.

Domnul Ioan Savu din Timişoara a intrat în Greva Foamei luni 21 noiembrie 2011, de la ora 0; marţi 22 noiembrie 2011, oficial Primăria Timişoara şi Direcţia Sanitară Timiş au luat act de asta. Cine-i Ioan Savu (pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele): e un Om; un bărbat serios, tată a 3 copii, având şi 7 nepoţi, proaspăt pensionar din poziţia de director al unei firme de asigurări. Recent proclamat de către „10 pentru România” ca „Omul Anului”. În 1990 a întemeiat Asociaţia „Tot Banatu-i fruncea” şi printre multe altele, ca un brav ortodox l-a vizitat atunci la Cotroceni pe preşedintele ţării Ion Iliescu, ca să-i dea aceluia o Biblie. De ce, la aproape 22 de ani de la Revoluţie, face Ioan Savu Greva Foamei? Câteva dintre argumentele domniei sale exprimate public încă din săptămâna precedentă printr-o „Atenţionare” sunt: „Se cuvine a ne aminti şi a ţine cont că Revoluţia a fost făcută de oameni. A fost făcută de cei ce au pus mai presus de interesele lor proprii sau ale familiilor lor, interesul Ţării şi al Poporului Român! Cu orice risc! O parte a acestor Fii de seamă ai Poporului Român au plătit cu viaţa. Altă parte au fost răniţi sau arestaţi. Alţii au continuat Lupta! Fără curajul, perseverenţa, abnegaţia, spiritul de sacrificiu şi patriotismul acestora, ce au continuat, cu toate riscurile, nimic n-ar fi fost! Ca timişoreni, noi le-am trăit pe toate, izolaţi de Ţară şi de Lume, începând din 16 Decembrie 1989. Am început şi am continuat Lupta, când Ţara dormea încă. Ne amintim de acel ’Apel din Timişoara, trezeşte Doamne Ţara!’ când speram să nu ne lăsaţi singuri. Oricum, noi puteam fi înfrânţi, puteam fi distruşi, dar nu înfrânţi! Primele Victorii ale Revoluţiei Române, împotriva represiunii statului comunist, au fost când în 20 Decembrie 1989, după prânz, am obţinut eliberarea celor aproape 1000 de arestaţi din zilele Revoluţiei şi retragerea armatei în cazărmi! Am avut primul program, solicitând în tratative directe cu fostul prim-ministru, printre altele, demisia lui Ceauşescu şi a guvernului, alegeri libere, transmisie în direct la radio şi tv, retragerea armatei în cazărmi, eliberarea arestaţilor din zilele Revoluţiei, etc. În 20 Decembrie 1989 Timişoara s-a declarat Oraş Liber! Primul Oraş Liber. După noi, tot în 20 Decembrie 1989, seara, s-a ridicat Lugojul. În 21 Decembrie 1989 dimineaţa, Buziaşul. Apoi Sibiul, Aradul, Clujul, Caransebeşul, Reşiţa şi în sfârşit Bucureştiul. Aceasta e istorie făcută şi trăită! Toate acestea au fost deja scrise în cronicile cerurilor de lumină, despre acest neam. Se cuvine să ţinem cont de ele şi să le respectăm. Este o dovadă de omenie şi de dreptate. Toate popoarele din Lume şi-au respectat şi-şi respectă eroii şi pe cei ce au dat un sens al schimbării, în momente de răscruce pentru ele, răsplătindu-i pe ei şi pe urmaşii lor. La fel au făcut şi marii noştri înaintaşi. Cei ce încalcă bunele rânduieli ale naţiei, oare pot sta drepţi în faţa istoriei acestui neam? Sau să nu le pese oare de neam, de Ţară, de nimic? Ai cui sunt ei de fapt şi ce interese reprezintă? Cred ei că vor putea trăi liniştiţi în comunităţile din care au plecat şi pe care nu le mai reprezintă? Oare? Aceşti oameni care au făcut Revoluţia Română din Decembrie 1989 au fost conştiinţa naţiei şi partea ei cea mai activă. După cum am mai spus, atunci când mulţi nu aveau nici curajul să gândească, ei au făcut! Ei au fost şi sunt alături de toate categoriile sociale ce au avut sau au de suferit. Bună parte din ei au rămas în continuare o conştiinţă trează. Sunt multe situaţii diferite, în care s-au manifestat aşa. Este cu totul anormal, imoral şi ilegal, ca pentru vini ale unora, să plătească cei nevinovaţi. Aşteptăm rezolvarea urgentă şi corectă a situaţiei, de către autorităţile statului român!”
Domnul Ioan Savu poate fi găsit la sediul ALTAR – Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie – organizaţie al cărei Membru de Onoare e, ca urmare a recunoaşterii meritelor sale deosebite din Revoluţie: a obţinut eliberarea membrilor Asociaţiei, în timpul celei mai dure dictaturi din Europa, prin negocieri în Timişoara cu premierul regimului Ceauşescu, Constantin Dăscălescu: faptă după care dictatorul (întors în acea zi din Iran) a decretat starea de urgenţă în judeţul Timiş şi a catalogat timişorenii ca huligani. Sloganele revoluţionare „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”, ş.a. astfel s-au răspândit mai puternic. Dacă atunci demersul a reuşit, optimismul tuturor este că şi acum ceea ce întreprinde Omul Ioan Savu va izbândi. Naţiunea ar trăi bine nu prin eliminarea revoluţionarilor - căci revoluţionarii aparţin naţiunii - ci printr-un guvern bun gospodar.

Eugen Gherga
Secretar, Asociaţia de Revoluţionari
„Frăţie, Egalitate, Colaborare, Cooperare”

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.