S-a crapat de ziua cu impuscaturi pe Calea Lugojului

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 09.12.2011 15:35 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timisoara - Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate în ce condiţii a avut loc o agresiune în dimineaţa zilei de 9.12 a.c., pe Calea Lugojului din Timişoara.

Aflându-se în serviciul de patrulare, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 au auzit un foc de armă, iar în momentul în care s-au apropiat de locul unde s-a auzit împuşcătura au văzut o persoană care a început să fugă îndreptându-se spre strada Orăştiei. Poliţiştii au trecut la urmărirea bărbatului şi deoarece acesta nu s-a supus somărilor au fost executate în plan vertical două focuri de avertisment, moment în care bărbatul a aruncat un pistol.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a ridicat pistolul în cauză în vederea expertizării.
Fiind în continuarea cercetărilor, poliţiştii s-au deplasat la toate unităţile spitaliceşti de pe raza municipiului Timişoara pentru identificarea eventualelor persoane sosite la serviciul de primire urgenţe pentru îngrijirea unei plăgi împuşcate. Astfel s-a descoperit că la Spitalul Municipal, s-a prezentat în jurul orei 7.30., C. Edmund , de 38 de ani, care a fost tratat pentru o plagă împuşcată intercostală.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit depistarea persoanei rănite pe raza unui bar din municipiu, care a şi fost condusă la sediul poliţiei pentru audieri.
Poliţiştii continuă cercetările în dosarul penal întocmit pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor.

 

Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la incidentul petrecut la data de 9.12.2011, în jurul orei 5, în faţa unui local din Timişoara, când o persoană a fost rănită (în zona toracică), prin împuşcare de către o altă persoană.
Potrivit constatării medico-legale efectuate în cauză, victima a suferit leziuni vindecabile în termen de 15 zile de îngrijiri medicale şi nu i-a fost pusă în pericol viaţa.
Ca urmare a derulării anchetei, au fost ridicate o armă de foc letală, un încărcător, un tub de cartuş şi trei gloanţe.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.